1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un partid eşuat în relaţii de tip feudal

Partidul Democrat liberal plăteşte astăzi prin toate frământările sale faptul de a fi conservat relaţii de vasalitate străine de spiritul unor organizaţii democratice.

Elena Udrea face parte dintre mandatarii preşedintelui Băsescu

Elena Udrea face parte dintre mandatarii preşedintelui Băsescu

Din păcate, problema plecării de la un partid la altul nu mai poate fi judecată în mod eficient în termeni morali. Plecările, transferurile sunt atât de frecvente încât reprezintă norma însăşi a vieţii politice. Unii a spus cele mai rele lucruri despre Sorin Frunzăverde, alţii, dimpotrivă, l-au lăudat, ceea ce arată că aprecierile morale sunt foarte nesigure şi că ele spun în cele din urmă mai multe despre emiţătorii lor.

Totuşi loialităţi şi trădări există pe mai departe şi forţa lor etică a rămas neschimbată, atâta numai că s-au modificat sistemele de raportare. Un partid ca organizaţie nu mai reprezintă nimic, loialităţile manifestându-se mai ales faţă de persoane după modelul vasalităţilor medievale. PDL este un excelent material pentru şcolile de studii politice, deoarece în cadrul său caracterul medieval al relaţiilor este pregnant şi explicit.

Convenţia PDL din mai anul trecut a adus în fruntea organizaţiei o echipă caracterizată în primul rând prin loialitatea manifestată explicit şi ostentativ faţă de preşedintele Traian Băsescu. La Convenţia din mai, adevărata competiţie s-a dat între mandatarii preşedintelui Traian Băsescu (Elena Udrea, Teodor Baconschi, Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, etc) şi restul partidului care a încercat să spună, în mod aluziv, că relaţia de subordonare acerebrată faţă de liderul absolut nu face decât să distrugă organizaţia. Convenţia din mai a consolidat însă raporturile clientelare între preşedinte şi conducerea restrânsă a partidului. O dovadă, aflată la limita patologiei politice, este modul în care executanţii strategiei prezidenţiale dezbat astăzi, în comisia juridică, modificarea Constituţiei, în absenţa opoziţiei, într-un cerc restrâns, asemenea unei secte care îşi desfăşoară obsesiv ritualul fără nicio relaţie cu lumea din afară. Important pentru aceşti politicieni nu este faptul de a face ceva raţional, ci de a fi loiali faţă de o persoană care întrupează autoritatea absolută.

Funcţia politică a umorului şi a colocvialităţii

Mai inteligent decât colegii săi, Theodor Paleologu, a remarcat de multă vreme caracterul umilitor al situaţiei şi a căutat să “desacralizeze” autoritatea prezidenţială cu un cuvânt bine găsit care a făcut carieră. Preşedintele, a spus el, este pentru partid “o pleaşcă”. Un singur cuvânt care căuta să reformuleze întreaga relaţie partid-preşedinte, fără să o schimbe, în aparenţă, cu nimic. Este însă semnificativ în cel mai înalt grad că nimeni nu a mai îndrăznit să reia expresia, chiar dacă nu s-a înţeles bine care este adevărata ei funcţie politică, căci, în mod instinctiv, ea a fost resimţită ca o înfruntare a autorităţii, ca o tentativă de diminuare a acesteia. Dar chiar şi Theodor Paleologu s-a mulţumit cu jumătăţi de măsură, căci dacă umorul pe care l-a cultivat cu stăruinţă este “desacralizant”, el are şi funcţia ambiguă de a conserva relaţiile de servitute şi de a le face mai uşor suportabile. Preşedintele-pleaşcă devine, aşadar, o autoritate mai blândă, mai familiară, mai puţin opresivă, dar poate la fel de eficientă.

Gruparea condusă de Vasile Blaga a încercat anul trecut la Convenţia din mai să diminueze forţa autorităţii prezidenţiale şi nu a reuşit. În cadrul unui discurs care nu a spus lucrurile destul de clar şi până la capăt, Blaga, Frunzăverde, Filip şi alţii au încercat de fapt să redefinească înseşi criteriile loialităţii politice, plasând organizaţia deasupra liderului său temporar. Ei au încercat în acelaşi timp să rupă relaţia de tip feudal dintre preşedintele-monarh şi partidul-vasal, propunând o revoluţie egalitară.

Adevăratul insucces al PDL este că nu a reuşit să restaureze “republica”, că a conservat raporturile de vasalitate, “alegând” în fruntea sa politicieni-subalterni. O excelentă dovadă că alegerile de la Convenţia din luna mai 2011 au fost trucate, aşa cum puţini s-au îndoit, a fost declaraţia de miercuri a preşedintelui Emil Boc, care a spus explicit că regretă faptul de a fi fost de acord cu instalarea lui Sorin Frunzăverde într-o funcţie de prim-vicepreşedinte. Emoţiile sunt aşadar revelatoare.