1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Un nou tandem pentru Europa: Merkollande

Prin forţa împrejurărilor, noul preşedinte al Franţei, Francois Hollande şi şefa guvernului german, Angela Merkel, vor fi constrînşi să colaboreze în folosul Europei sub emblema "Merkollande".

Schimbarea survenită la şefia Palatului Elysée prin victoria socialistului Francois Hollande şi înfrîngerea conservatorului Nicolas Sarkozy, nu se va repercuta radical la nivelul politicii europene.

Chiar dacă în iureşul campaniei electorale Francois Hollande a promis alegătorilor marea cu sarea, exprimîndu-şi intenţia de a renegocia pactul fiscal şi de a abandona severul curs de austeritate bugetară impus de tandemul "Merkozy", prin forţa împrejurărilor noul preşedinte al Franţei va fi nevoit să facă de la bun început compromisuri. Aceasta pornind deja de la simplul fapt că nu există alternativă la clasica soluţie a consolidării bugetului prin reducerea cheltuielilor publice.

Este posibil ca Hollande să obţină un pact de creştere economică, ca apendice la actualul pact fiscal, dar nu mai mult decît atît. Concesia a fost în prealabil făcută de cancelara Merkel, de şeful „eurogrupului” Juncker şi de preşedintele Băncii Centrale Europene, Draghi, fără ca vreunul dintre ei să-şi fi călcat pe inimă.

În fond, în Uniunea Europeană toată lumea este adepta creşterii economice. Şi în echipa lui Hollande au fost trasate jaloanele colaborării cu Berlinul, ştiut fiind că indiferent de culoarea politică a liderilor şi a echipelor aflate la guvernare, o bună funcţionare a motorului franco-german este vitală pentru Uniunea Europeană.

Aşa stînd lucrurile, nu este exclus ca, peste puţină vreme, să se vorbească deja de cuplul „Merkollande”. Premizele psihologice sunt favorabile: spre deosebire de predecesorul său, Sarkozy, Hollande nu este impulsiv şi imprevizibil, ci liniştit şi chibzuit.

La început, nu este exclus ca motorul franco-german să tuşească, aşa cum s-a întîmplat şi imediat după instalarea lui Sarkozy la Palatul Elysée, cînd noul locatar a dorit să se desprindă din îmbrăţişarea Berlinului. Fostul preşedinte al Franţei a cochetat cu colaborarea cu Madridul, mizînd pe Uniunea ţărilor Mediteraneene.

Planurile ambiţiosului şi vanitosului Sarkozy au eşuat, iar în 2010 pe plaja mondenei localităţi normande Deauville, paşii Berlinului şi cei ai Parisului s-au resincronizat, pe traseul soluţionării crizei datoriilor din zona monetară euro. De atunci încolo şi pînă deunăzi, cuplul „Merkozy” a avut o evoluţie armonioasă chiar dacă, în anumite momente, cei doi parteneri au adoptat puncte de vedere diferite.

În public, tandemul şi-a demonstrat cu fermitate coeziunea, iar în campania electorală, Sarkozy a mizat pe modelul german în vreme ce Merkel a declarat clar şi răspicat că-l sprijină pe preşedintele conservator.

Dar cum bine se ştie, promisiunile din timpul campaniilor electorale sunt „ajustate” imediat după ce candidatul a obţinut victoria la urne. Francois Hollande dispune de un foarte redus spaţiu de manevră spre a trece de la vorbe la fapte. El apreciază performanţele sociale ale Germaniei, dar nu este de acord cu jugularea cheltuielilor publice şi cu echilibrarea bugetului, practicate de coaliţia conservator-liberală de la Berlin.

Numai că realitatea îl va constrînge pe Hollande să prescrie în cel mai scurt răstimp şi Franţei o cură de slăbire. Altminteri, pieţele financiare vor penaliza Hexagonul.

Preşedintele socialist va trebui să dobîndească conştiinţa faptului că nu îi este îngăduit să arunce Franţa în apele învolburate ale crizei doar de dragul de a respecta întru totul mult prea generoasele şi nerealistele sale promisiuni făcute alegătorilor.

Dacă, totuşi, nu va fi dispus să facă unele concesii şi să impună şi Franţei o riguroasă şi severă disciplină bugetară, există riscul ca Spania, Portugalia şi Italia să nu se mai simtă motivate să facă eforturile necesare spre a ieşi din criză. Într-un atare caz, efectele ar fi fatale pentru întreaga zonă euro.

Dacă, la limită, o ieşire a Greciei din spaţiul monetar ar fi suportabilă, un eşec al Franţei ar compromite fatal stabilitatea edificiului. Francois Hollande trebuie să priceapă acest lucru. Iar dacă totuşi nu va putea înţelege imperativul, îi va veni în ajutor liderul luxemburghez Jean-Claude Juncker .

Germania este, deocamdată, singura ţară mare din zona euro, în care criza nu a declanşat încă o schimbare de guvern. În 2013, Angela Merkel va candida pentru un nou mandat. Ea nu mai poate însă băga mîna în foc pentru rămînerea la putere a actualei coaliţii.

Pe moment, Germania rămîne elevul model, garantul stabilităţii în spaţiul monetar euro. Dar criza este încă departe de a fi soluţionată, aşa încît situaţia se poate schimba de azi pe mîine.