1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Un nou pact secret?

„Transnistria a revenit pe tapet”, relevă o analiză lucidă şi alarmantă, publicată de Neue Zuercher Zeitung pe marginea noii antante ruso-ucrainene şi a consecinţelor ei nu tocmai liniştitoare pentru Republica Moldova.

default

Iar cu teroarea securistă exercitată de regimul ceauşist se confruntă cotidianul german Frankfurter Rundschau, care publică elogioase note pe marginea expoziţiei dedicate scrisului şi vieţii Hertei Müller. În centrul ei se situează cele 900 de pagini ale dosarului întocmit de poliţia politică Hertei Müller.

Aceste „foi fac întrucâtva perceptibile mecanismele interioare ale unei autoare prinse în capcana opresivă a unei epoci şi a unei lumi din care nu părea să existe scăpare”.

În prezent, altele sunt grijile occidentale. Nu puţini se întreabă, mai mult sau mai puţin mercantil, dacă există vreo izbăvire pentru moneda euro.

Diverşi demnitari şi analişti europeni continuă să se arate deopotrivă fascinaţi şi oripilaţi de Angela Merkel. Pe şefa executivului de la Berlin o critică, de pildă, şeful comisiei europene Barroso.

Portughezul deplânge, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, lipsa de entuziasm a eforturilor cancelarului şi clasei politice germane în a explica în mod adecvat populaţiei ţării ce avantaje enorme i-ar fi adus Republicii Federale şi exporturilor ei, moneda euro.

De un subiect extrem de delicat, în speţă de primul raport al unei comisii ruso-poloneze privind cauzele accidentului aviatic de la Smolensk se ocupă, din nou, Neue Zurcher Zeitung.

Potrivit ziarului elveţian, polonezii sunt indignaţi de tonul acestui raport care alimentează speculaţiile privind exercitarea unor presiuni asupra pilotului avionului prezidenţial polonez, menite să-l determine să aterizeze în ciuda vremii rele.

Din ştirile furnizate reiese, pe de altă parte, că pilotului nu i-au fost furnizate informaţii capitale privind presiunea atmosferică, informaţii obligatorii în vederea evitării unui zbor la prea joasă înălţime.

În ce priveşte alt domeniu conflictual al politicii externe ruseşti, ziarul elveţian conferă glas aprehensiunilor iscate Chişinăului de apropierea survenită între Moscova şi Kiev, după victoria lui Viktor Ianukovici în alegerile prezidenţiale ucrainene.

Predecesorul său, Iuşcenko, susţinuse poziţia Moldovei, cerând retragerea trupelor ruseşti din Transnistira. În siajul triumfului lui Ianukovici a avut loc, la începutul săptămânii trecute, vizita lui Dimitri Medvedev la Kiev, unde preşedintele Rusiei a reabordat explicit chestiunea statutului Transnistriei. „Ceea ce anunţă în sine o schimbare a cursului politic ucrainean”, după cum relevă Neue Zuercher Zeitung.

Ziarul reproduce apelul celor doi lideri slavi, care au cerut Chişinăului să accepte un statut special pentru Transnistria, precum şi neutralitatea Republicii Moldova. Cotidianul elveţian mai semnalează dificultăţile politice interne analizînd alianţa guvernamentală basarabeană precum şi dependenţa economică de Rusia a Republicii Moldova.

În fine, ziarul consemnează revendicările separatiştilor de la Tiraspol, care solicită sporirea contingentului rusesc din Transnistria.

Informaţia cea mai alarmantă în context este însă nota referitoare la acuzele formulate de opoziţia ucraineană la adresa preşedintelui Ianukovici. Potrivit ei, liderul de la Kiev ar fi „încheiat un acord secret cu preşedintele Rusiei, care vizează viitoarea anexare a Transnistriei de către Ucraina. Mai aflăm că, la Kiev, cancelariatul preşedintelui ar fi respins viguros această învinuire, calificată de oamenii lui Ianukovici drept o „provocare nemaivăzută”.

Dar în ce măsură poate fi crezut actualul preşedinte al Ucrainei? Iată întrebarea decisivă, pe care însă ziarul elveţian nici măcar n-o formulează.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder