1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un nou judecător şi o veche problemă

Dilema judecătorului de la Curtea Constituţională: Cum să judeci independent, surd la sugestiile grupului care te-a numit, când s-au făcut atâtea eforturi de partid pentru tine?

Numirea unui nou judecător la Curtea Constituţională a fost din nou prilejul unui spectacol lamentabil: ”UDMR nu s-a ţinut de înţelegere. Nu ştiu cum au negociat Blaga şi Atanasiu cu ei, eu le-am zis că am o relaţie bună cu ei şi, dacă vor, vin să dau o mână de ajutor. Nu au vrut şi uite ce a ieşit,” ar fi declarat sub protecţia anonimatului un liberal citat de un site de ştiri.

Dar problema nu este conduita UDMR sau a altor grupuri, nu felul strict în care liderii grupului PSD au supravegheat votul propriilor membrii, ci faptul că numirea unui judecător la Curtea Constituţională devine prilej pentru dispute partizane de tipul celei descrise mai sus. În viaţa parlamentului, asemenea aranjamente sunt ceva firesc şi nici nu ar trebui să fie atât de aspru criticate, atâta doar că instanţa de jurisdicţie constituţională nu este un consiliu de administraţie oarecare, cu componenţă reprezentativă, ci organismul care decide, fără drept de apel, asupra celor mai delicate chestiuni politico-juridice ale statului.

Vinovată este, aşa cum am arătat cu altă ocazie, legea însăşi pe temeiul căreia sunt aleşi judecătorii. Dacă legea stipulează că în fiecare Cameră un judecător este numit ”cu votul majorităţii membrilor săi” este firesc să aibă loc asemenea ciocniri de grupuri adverse şi de pertractări secrete. După cum e inevitabil ca judecătorul numit astfel să devină reprezentantul strict al majorităţii guvernamentale. Cum să judeci independent, surd la sugestiile grupului care te-a numit, când s-au făcut atâtea eforturi pentru tine? Lupta politică care a premers numirii tale, îţi limitează inevitabil opţiunile.

Nu discutăm acum despre persoane: majoritatea a votat în favoarea secretarei de stat în Ministerul Justiţiei, Simona Maya Teodoriu, candidata PSD şi în detrimentul candidatei PNL, judecătoarea Mona-Lisa Neagoe, membră a CSM. Evaluarea persoanelor este cu siguranţă esenţială, dar nepotrivită pentru ceea ce dorim să spunem. Dacă într-o altă circumstanţă ar fi fost aleasă candidata PNL, ar fi fost aproape acelaşi lucru, căci s-ar fi păstrat dependenţa politică excesivă faţă de un anumit grup politic.

Cu toate că atâtea lucruri s-au schimbat din primăvara anului 1992, inclusiv Constituţia, rectificată în 2003, legea după care sunt numiţi judecătorii a rămas aceeaşi de pe vremea FSN-ului lui Ion Iliescu. Dar ceea ce este şi mai descalificant pentru epoca noastră este că numirea judecătorilor făcea pe vremea aceea recurs, într-o mult mai mare măsură, la criteriile implicite ale valorii şi prestigiului profesional. Din clipa în care deciziile Curţii au devenit ”general obligatorii” (din 2003), partidele au utilizat legea din 1992 pentru a-şi crea avantaje politice, declanşând un proces de degradare progresivă şi greu de stăvilit. Chiar dacă sunt şi excepţii, în general nivelul judecătorilor a coborât tot mai mult.

E chiar ciudat să vezi că mecanismele prin care sunt numiţi magistraţii-asistenţi sunt de fapt mai exigente decât cele prin care sunt numiţi judecătorii. Acest fapt trădează încă odată caracterul preponderent politic al judecătorului în cadrul unei organizari care reproduce modelul guvernului: judecătorul este asemenea ministrului, iar magistraţii-asistenţi par omologii înalţilor funcţionari, apolitici şi indispensabili.

Cine ar putea avea iniţiativa schimbării? Partidele? Preşedintele? Nu ştim. Dar nu ar putea fi decât cineva care s-ar extrage o clipă din circumstanţa zilei şi ar reuşi să vadă lucrurile în ansamblu şi să descifreze rolul major pe care îl are o curte de jurisdicţie constituţională.