1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un nou episod dintr-un serial fără sfârşit

Raportul Comisiei Europene aduce în discuţie probleme cu totul noi, părând să relanseze monitorizarea României pe mai multe planuri, care depăşesc domeniul strict al Justiţiei.

Raportul Comisiei Europene se distinge de cele anterioare mai ales prin faptul că abordează probleme mai puţin cunatificabile, cum ar fi cele legate de sănătatea generală a vieţii politice. Arătând că „locul Constituţiei şi al Curţii Constituţionale a fost restabilit, în conformitate cu recomandările Comisiei”, Raportul indică totuşi că „este esenţial ca Preşedintele, noul Guvern şi noul Parlament să garanteze stabilitatea ordinii constituţionale şi toate partidele politice să depună eforturi pentru atenuarea polarizării sistemului politic”.

Este evident efortul de formulare, căci situaţiile româneşti sunt atipice şi nu pot fi descrise uşor. „Polarizarea” excesivă a vieţii politice înseamnă de fapt o bătălie politică dură, care pierde din vedere interesele generale sau, cu alte cuvinte, partizanatul excesiv şi orb.

În raport apare însă şi o referire mai precisă, dar care priveşte totuşi condiţiile politice generale şi nu materia strict circumscrisă a Justiţiei. Este vorba de intenţiile referitoare la modificarea Constituţiei. Recomandarea cea mai importantă este legată de rolul care va fi rezervat Curţii Constituţionale: „respectarea în continuare a Curţii Constituţionale în calitatea sa de garant al supremaţiei legii fundamentale”.

Se poate deduce de aici o aluzie la declaraţiile mai vechi ale premierului Victor Ponta sau ale altor lideri USL privind întoarcerea la soluţia conţinută în Constituţia din 1991, potrivit căreia deciziile Curţii Constituţionale ar putea fi înfrânte în Parlament cu cel puţin 2/3 din voturi. Comisia Europeană recomandă aşadar conservarea situaţiei consacrate în 2003.

Cu toate acestea, problema Curţii Constituţionale oferă încă un spaţiu larg de reflecţie, căci neîncrederea cronică în obiectivitatea instituţiei ar putea fi eliminată prin schimbarea modului de alegere al judecătorilor, prevăzând bunăoară, majorităţi mai largi, care să asigure un sprijin transpartinic pentru membrii acestui for. Ce-i drept, astăzi USL deţine 2/3 din voturi, dar situaţia aceasta nu este ceva uşor repetabil, mai ales dacă se schimbă şi legea electorală.

O nouă reglementare în audio-vizual

Dar aspectul cel mai spectaculos din Raport, şi care a şi fost deja comentat cu aprindere, se referă la atacurile de presă împotriva unor magistraţi, de regulă procurori, dar şi judecători. Raportul critică pentru prima dată de la inaugurarea mecanismului de monitorizare, capacitatea CNA de a exercita o supraveghere eficace a televiziunilor din România. „Situaţia sugerează necesitatea unei revizuri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoţită de o protecţie corespunzătoare a instituţiilor şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor.”

În prezentarea făcută, purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mark Gray, a precizat că din partea CSM, ANI şi CCR au fost formulate mai multe plângeri privitoare la campaniile de presă intrumentate împotriva unora dintre membrii acestor foruri. Ne aflăm cu certitudine în faţa uneia dintre cele mai dificile recomandări. Căci dacă raportul are dreptate să semnaleze o ambianţă mediatică agresivă şi o încălcare a limitelor de critică rezonabilă, reglementările restrictive sunt cu două tăişuri. Comisia recomandă „introducerea unui cadru clar privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti şi de a submina activitatea magistraţilor” şi în al doilea rând, consolidarea independenţei CNA, care ar trebui să aibă autoritatea de a sancţiona în mod real abaterile televiziunilor. CNA-ului i-ar reveni o misiune foarte dificilă pentru care ar trebui să probeze nu doar curaj şi independenţă, dar şi mult discernământ.

În sfârşit, după această parte introductivă care tratează aspecte care ţin mai curând de nivelul democratic al întregii societăţi, Raportul se întoarce la capitolele clasice ale justiţiei.

Instituirea unui mecanism naţional de auto-monitorizare

Comisia solicită Guvernului Ponta, cu aceeaşi insistenţă ca şi în trecut, să iniţieze un proces de selecţie al candidaţilor pentru şefia parchetelor, apt să permită o participare cât mai largă. De asemenea, Comisia solicită ca persoanele selectate de ministrul de Justiţie să primească „în măsura posibilului” şi girul CSM. Este de semnalat că, în ciuda unor comentarii alertate ale unor membrii ai majorităţii, Comisia nu recomandă ca CSM să deţină rolul central în selectarea candidaţilor, recomandând doar existenţa unui consens instituţional cât mai larg.

În privinţa imunităţii parlamentare, Comisia face iarăşi câteva comentarii critice, recomandând ca procedurile de ridicare a imunităţii să fie mai curând „automate”. Or, modificarea recentă a legii statutului a pus, dimpotrivă, un accent suplimentar pe nevoia de a verifica îndreptăţirea solicitărilor parchetului.

Este interesant totuşi de semnalat că acest Raport al Comisiei nu denunţă categoric recentele modificări aduse statutului deputaţilor şi senatorilor, solicitând numai ca Parlamentul să nu tragă de timp cu procedurile şi să-şi justifice clar refuzul eventual de ridicare a imunităţii: „Printre noile măsuri, vor trebui să se numere includerea unui termen pentru fiecare etapă a procedurii în Parlament şi furnizarea unei justificări complete atunci când Parlamentul refuză să ridice imunitatea”.

Ar mai fi de semnalat un pasaj, poate cel mai important în ciuda discreţiei cu care este abordat. Raportul deplânge faptul că o recomandare din raportul anterior cu privire la reforma Justiţiei nu a avut până în prezent nicio urmare. Este vorba de „crearea unui grup de lucru de largă reprezentare care să monitorizeze reforma judiciară”.

În aparenţă insignifiantă, această recomandare are în vedere tocmai scoaterea reformei judiciare din cadrul luptei politice şi eliminarea presupoziţiilor de politizare. Dacă o echipă de specialişti recunoscuţi din toate partidele ar monitoriza reforma mai înainte de a o face Comisia Europeană, ar spori cu siguranţă sentimentul responsabilităţii naţionale.