1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un nou atac terorist în Egipt asupra creștinilor copți

Potrivit primelor informaţii, cel puţin 26 de persoane au fost ucise. În autobuz se aflau creştini copţi.

Informaţia a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne egiptean. Televiziunea publică anunţase cu puţin timp înainte că persoane înarmate deschiseseră focul asupra unui autobuz în care călătoreau creştini copţi. Surse din cadrul forţelor de securitate au precizat că atacatorii necunoscuţi ar fi deschis focul în apropierea localităţii Al-Minja. Nu se cunosc mai multe amănunte, cu excepţia faptului că autobuzul se îndrepta către o mânăstire. În regiunea Al-Minja trăiesc numeroşi creştini.

Creştinii egipteni au fost de mai multe ori ţinta atacurilor de acest gen. La începutul lunii aprilie, de duminica Floriilor, într-un dublu atentat asupra unor lăcaşe de cult din Alexandria şi Tanta, au fost ucise 45 de persoane. Miliţiile teroriste din cadrul "Statului Islamic" au revendicat acele atentate. La începutul lunii mai, extremiştii au ameninţat cu noi atacuri asupra creştinilor. Într-un interviu dat publicaţiei "Al-Nabaa", tipărită de membrii Statului Islamic, un lider al mişcării îi avertiza pe musulmani, sub protecţia anonimatului, să evite adunările de creştini, precum şi locurile în care se află occidentali. El a mai solicitat musulmanilor să păstreze distanţa faţă de sediile armatei, poliţiei şi guvernului din Egipt.

Creştinii reprezintă circa 10 procente din totalul celor 90 de milioane de egipteni. Papa Francisc s-a referit, în timpul vizitei la Cairo, la sfârşitul lunii aprilie, la obligaţia autorităţilor de a-i proteja pe creştini de atacurile extremiştilor religioşi ca şi ale teroriştilor. El a apelat la rezolvarea urgentă a problemelor, pentru a evita "adâncirea actelor de violenţă", după cum s-a exprimat Suveranul Pontif în timpul discuţiiilor avute cu şeful statului, Abdel Fattah al-Sissi.

Guvernul de la Berlin a condamnat atacul de vineri, calificându-l ca "un atentat îngrozitor" şi ca "act de terorism împotriva oamenilor de altă credinţă."

Autoare: Alina Kühnel / dpa, rtr, afp