1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

"Un noroc pentru Europa"

Germania priveşte spre Strasbourg şi Speyer, unde au loc funeraliile oficiale pentru Helmut Kohl. "A fost un noroc pentru Germania", a spus cancelara Merkel în Bundestag, "un noroc pentru Europa".

Potretul lui Helmut Kohl din sediul Cancelariei Federale

Potretul lui Helmut Kohl din sediul Cancelariei Federale

Portretul lui Helmut Kohl pare cumva masiv în "Galeria cancelarilor" de la sediul Cancelariei din Berlin, în care sunt expuse imaginile cu cei şapte şefi de guvern ai Germaniei Federale. Opera pictorului est-german Albrecht Gehse, pe care l-a desemnat însuşi Kohl, a fost realizată în urmă cu 14 ani. Şi totuşi pare a-l prezenta pe fostul cancelar în anii din urmă. Omul Helmut Kohl a căpătat în timp tot mai multe asemănări cu imaginea lui. Iar Angela Merkel, Frank-Walter Steinmeier, ca şi oaspeţii internaţionali s-au aplecat în faţa imaginii pentru a-şi aşterne apoi gândurile în cartea de condoleanţe.

Germania a reacţionat diferit în primele zile de la anunţul dispariţiei fostului cancelar. A fost articolul de primă pagină, din cotidianul de stânga "tageszeitung", în care erau înfăţişate coroane pe un coşciug, sub titlul "Blühende Landschaften" ("peisaje înfloritoare") - o sintagmă legendară folosită de Kohl atunci când se referea la perspectivele economice ale noilor landuri germane - articol pentru care redactorul şef, Georg Löwitsch, şi-a cerut ulterior scuze. Mulţi au fost apoi deranjaţi de decizia văduvei Maike Richter-Kohl, de a se desprinde de aparatul guvernamental şi de politica de la Berlin în planificarea funeraliilor europene. Mulţi dintre politicieni îşi amintesc de dificilul Kohl din ultimii ani petrecuţi la Berlin ca şi de neclarificatul scandal al donaţiilor.

"Cancelarul reunificării"

Angela Merkel şi Frank-Walter Steinmeier scriu în cartea de condoleanţe

Angela Merkel şi Frank-Walter Steinmeier scriu în cartea de condoleanţe

Şi totuşi, în final, balanţa s-a înclinat în favoarea cetăţenului european, "cancelar al reunificării". Activitatea politică la nivel federal a lui Helmut Kohl a început în 1976, când era ales în Parlamentul de la Bonn, şi s-a terminat în 2002, în Reichstag-ul din Berlin. În centrul celor 16 ani (1982-1998) în care a condus destinele guvernului federal, s-a aflat căderea Zidului Berlinului. Volker Kauder, din 2005 şeful grupului parlamentar conservator din Bundestag, şi-a amintit de ultima vizită a lui Kohl printre foştii colegi. O vizită, "care ne-a răvăşit emoţional pe toţi. Mai ales o propoziţie. Aici, aşa a spus Helmut Kohl, în acest grup parlamentar, mă simt acasă. Acesta este căminul meu."

Kauder a rostit cuvintele la o slujbă comemorativă catolică, pe care el a organizat-o şi care, în ciuda simplităţii slujbelor bisericeşti, a înlocuit oarecum funeraliile oficiale. Preşedintele Frank-Walter Steinmeier a luat parte la slujbă alături de soţia lui, fostul preşedinte Christian Wulff, preşedintele Bundestagului Norbert Lammert, cancelara Angela Merkel, aproape zece miniştrii de stat, sute de parlamentari. "Helmut Kohl putea să polarizeze", a spus prelatul Karl Jüsten, în Catedrala din Berlin, şi toţi cei prezenţi au ştiu la ce s-a referit. Kohl a pus capăt în ceartă multor amiciţii politice. Dar Jüsten a amintit mai mult de realizările fostului cancelar.

Cuvântul care dăinuie

O propoziţie a fost de două ori rostită în zilele din urmă. "Un noroc pentru Germania şi pentru Europa", spunea Lammert pe 22 iunie. "Helmut Kohl a fost un noroc pentru noi, germanii, şi a fost un noroc pentru Europa", accentua Merkel o săptămână mai târziu. Cuvântul dăinuie.

Cancelara a transportat amintirile cu Kohl (care a numit-o în 1991 pe est-germana Merkel, pe atunci în vârstă de 36 de ani, la conducerea Ministerului Federal pentru Femei şi Tineret) în prezent. "Helmut Kohl a înţeles că unitatea Germaniei în pace şi libertate este inseparabilă de unitatea Europei în pace şi libertate. Şi s-a implicat ca nimeni altul pentru atingerea acestor idealuri".

Cea mai clară apreciere din partea social-democraţilor a rostit-o ministrul de externe, Sigmar Gabriel. El l-a numit pe Kohl un "european pasionat”: "În politica externă din era Kohl, integrarea europeană echivala cu conceptul de Westbindung (asociere cu occidentul) din perioada lui Konrad Adenauer şi cu politica faţă de răsărit elaborată de Willy Brandt. Era leitmotivul acţiunilor politice."

Mai mulţi politicieni germani, pe lângă preşedinte şi cancelară, participă la ceremonia funerală de la Strasbourg. Şi mai mulţi sunt aşteptaţi apoi la Speyer. Merkel le-a recomandat joi politicienilor germani să accepte funeraliile de la Strasbourg ca fiind o recunoaştere a meritelor fostului cancelar. Este "impresionant şi foarte mişcător", faptul că "pentru prima oară în istoria europeană se organizează o amplă ceremonie în memoria unui mare om de stat european, cancelar al unităţii şi cetăţen de onoare al Europei." Aceste cuvinte vor dăinui peste neînţelegerile din familie.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de condoleanțe președintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, în care a subliniat că Helmut Kohl a fost un prieten apropiat al României, contribuind la "ceea ce putem astăzi numi povestea de succes a relației româno-germane".

"În aceste triste momente, doresc să transmit, în numele poporului român și al meu personal, cele mai sincere condoleanțe familiei îndoliate și apropiaților săi, precum și întregului popor german. Helmut Kohl a fost un mare om de stat și lider european, o sursă de inspirație prin modul în care a gestionat provocările generate de Războiul Rece și căderea regimurilor comuniste din Europa de Est", se arată în mesajul președintelui Iohannis.

Autor: Christoph Strack / ak / rcs