1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un naufragiu moral şi un dezastru naţional

Comisia de la Veneţia şi-a oferit verdictul. A făcut-o după alegerile româneşti, ca să nu fie acuzată că e părtinitoare. Lipseşte însă, dureros, ecoul adecvat al acestui verdict.

default

Unde sunt de pildă intelectualii care, animaţi de resentimente, sau orbiţi de speranţa înfruptării din ciolanul USL-ist au găsit cu cale să nege în vară realităţile, afirmând că USL n-ar fi comis un puci?

O asurzitoare tăcere s-a lăsat în tabăra intelectualilor pro-USL-işti care, cot la cot cu orwelliana maşinărie propagandistică postcomunistă a securistului de la Antena 3, au sărit în vară ca arşi, în apărarea tripletei aflate la putere.

Făcându-se ecoul docil şi obedient al „Ministerului Adevărului” de la televiziunea lui Felix, intelectualii înregimentaţi în tabăra lui Ponta, Antonescu, Voiculescu puseseră mână de la mână şi trimiseseră o jenantă scrisoare în occident din care se desprindea, halucinant, că nici vorbă n-ar fi fost de vreo lovitură de stat. Că, pasămite, liderii USL nici usturoi nu mâncaseră nici gura nu le mirosea.

Evident, cu totul altceva susţine analiza Comisiei de la Veneţia. Comisia, una dintre cele mai respectate instanţe internaţionale în chestiuni de constituţionalitate, una dintre instituţiile cheie ale Consiliului Europei, organismul creat de vesteuropeni, după război, întru apărarea şi promovarea democraţiei, a condamnat clar şi fără echivoc abuzurile USL-iste.

Deşi formulate diplomatic, analiza şi constatările ei certifică veridicitatea acuzaţilor la adresa USL privind demontarea statului de drept şi puciul din vară comis de conducerea ei.

Comisia critică revocarea Avocatului Poporului de către majoritatea USL-istă, înlocuirea lui cu un personaj şi el politic obedient şi înfierează mitraliatele ordonanţe de urgenţă care, fără să existe vreo urgenţă, au încercat pe nerăsuflate să restrângă prerogativele Curţii Constituţionale. Comisia condamnă atacurile asupra instituţiilor statului de drept, demiterea preşedinţilor Parlamentului, presiunile asupra justiţiei şi a magistraţilor români, pe scurt, abuzurile în serie comise de guvernanţii români.

Întru apărarea acestor abuzuri am auzit atunci şi ulterior voci repetând până la saţietate, pe lângă dezminţiri aberante şi absurditatea, potrivit căreia demersurile USL-iste ar fi fost doar consecinţa pasămite „inevitabilă” a altor deraieri, de care s-ar fi făcut vinovată, anterior, tabăra prezidenţială.

Asemenea aserţiuni scandaloase echivalează cu apelul de a ne întoarce la Adam şi Eva, la Cain şi Abel, la comuna primitivă şi, cine ştie, poate la Vasile Roaită întru explicarea şi justificarea unor fărădelegi săvârşite mai nou, chipurile, din pricina unui „tenebros” trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat.

N-a existat nici dictatură şi nici sistem totalitar care să nu încerce să-şi îndreptăţească propriile crime prin aluzii şi trimiteri la alte rele, în genere închipuite. Nici partizanii lui Lenin şi Stalin şi nici apologeţii nazismului n-au făcut excepţie de la această regulă. Spre a cauţiona epurări, schingiuiri, întemniţări sau asasinate în masă, apărătorii ideologiilor extremiste au invocat întotdeauna adversitatea unor opoziţii neloiale, vrăjmăşii năucitoare şi vinovăţii abisale, propunând delirante teorii ale conspiraţiei şi varii alte explicitări bezmetice.

Într-o democraţie care se respectă nici un potentat nu se poate ascunde îndărătul unor pseudo-argumente. Ai comis o faptă rea, răspunzi pentru ea. De pildă, demisionezi. Faci pasul îndărăt, lăsând prim-planul scenei politice unor oameni nepătaţi. Dar cine stabileşte ce e rău şi ce nu? Crin Antonescu, omul care pretinde că "nu a citit" un document, dar, în total dispreţ faţă de inteligenţa compatrioţilor săi, îşi permite totuşi să califice un text "necitit" drept "plictisitor"?

USL a beneficiat, înainte de alegeri, de un amplu cor de „mai ştiutori” autohtoni care, jucându-se cu aplomb, dar eficient pe claviatura celui mai gregar naţionalism au susţinut trufaş, în siajul vituperărilor antonesciene că „noi ştim adevărul”, ceilalţi fiind cu toţii proşti, mincinoşi sau răi. Occidentul ar fi, vai „dezinformat”. Sau chiar, ca în propaganda comunistă şi nazistă, maladiv „răuvoitor”. Iar adversarii interni, „băsişti incorigibili, plătiţi de preşedinte”.

S-a mers atât de departe cu această partitură compusă potrivit intereselor USL-iste încât criticii interni şi externi ai puciului s-au văzut confruntaţi de propagandiştii Antenelor şi de intelectuali afiliaţi cu acuzaţii de "comportament deviat" şi "deraiere psihică". Li s-au pus în cârcă "pervertiri" fără de număr, alunecări în "paranoia" şi câte şi mai câte. Iar intelectualitatea „anti-băsistă” de oarecare calitate a tăcut, dacă n-a susţinut direct ori indirect aceste aiuritoare teze.

Evident, pentru neştiutori, osândirii lui Cărtărescu, Pleşu, Versek, Karl-Peter Schwarz, Barroso, Reding, Merkel, de către USL-işti i se poate adăuga oricând, fără probleme, şi condamnarea pe acelaşi calapod al Comisiei de la Veneţia. Ce ne-ar putea împiedica la o adică să susţinem că şi această Comisie, departe de a fi un arbitru neutru şi credibil, a fost cumpărată de Băsescu, Merkel sau de PPE, e neinformată sau crunt răuvoitoare?

Nu prea sunt şanse ca, la Bucureşti, negarea sfruntată a realităţilor să se oprească aici. Nu se vor termina probabil nici derapajele anunţate în ultimele luni de catastrofalul bilanţ de până acum al USL. Că tripleta câştigătoare se bucură de o majoritate covârşitoare în faţa unei opoziţii debusolate, incapabile să se relanseze câtă vreme Vasile Blaga refuză să-şi asume înfrângerea şi să demisioneze, aşa cum îi cer onoarea şi cutumele politice democratice, n-a schimbat defel acest bilanţ.

Legitimitatea politică obţinută prin victoria la urne nu se transformă automat în legitimitate morală, cum insistă să se autoiluzioneze, în vacuitatea lor, unii din cei mai înverşunaţi susţinători ai USL. Un pucist, un turnător şi un plagiator vor rămâne în veci pururi ceea ce sunt, plagiatori, delatori, pucişti, duşmani ai democraţiei şi ai statului de drept, dacă nu-şi asumă şi nu-şi regretă în mod credibil faptele, îndreptându-şi conduita în mod verificabil.

Pe de altă parte, intelectualii ştiu bine ce e Comisia de la Veneţia, de ce autoritate şi prestigiu situate deasupra îndoielii se bucură pretutindeni în lume această instituţie a Consiliului Europei. A o dezavua nu e chiar simplu. Ştie de asemenea oricine că, dacă doi îţi spun că eşti beat, te duci să te culci dacă nu vrei să devii caz patologic.

Reiese clar că nu Băsescu e problema României, mai cu seamă după ce preşedintele şi-a probat responsabilitatea desemnându-l fără zăbavă ca premier pe cel vrut de mulţime. Acută, pentru viitorul democraţiei, e în schimb chestiunea prezenţei la cârma ţării a unor pucişti care au obţinut girul electoratului şi ar putea folosi puterea spre a-şi desăvârşi iresponsabila operă de demolare a justiţiei independente şi a statului de drept.

Iată de ce asurzitoarea tăcere a celor care s-au folosit de autoritatea lor intelectuală spre a-i cauţiona pe autorii unei lovituri de stat, ceea ce a contribuit neîndoielnic la susţinerea lor electorală, începe să fie, ea însăşi, echivalentul tragic al unui repetat naufragiu moral şi al unui dezastru naţional.