1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un muzeu: cum ne-am trăit comunismul

Iniţiativa Partidului Democrat Liberal privind înfiinţarea unui Muzeu al Comunismului la Bucureşti a început să nască discuţii politice şi prea puţine dezbateri serioase.

default

Discuţiile politice sînt de fapt atacuri ale reprezentanţilor opoziţiei la adresa PDL, prin care aceştia acuză principalul partid de guvernămînt că scopul înfiinţării unui astfel de muzeu este doar unul electoral. Sondajele de opinie arată că doar 51% din populaţie este favorabilă acestui proiect. Procentul acesta ar trebui într-adevăr să ne pună pe gînduri, iar nu gîlceava politică iscată şi întreţinută, de data aceasta, chiar din motive electorale.

Aşadar jumătate vrem, jumătate nu vrem un Muzeu al Comunismului. Întrebarea este care să fie cauzele pentru care jumătate dintre români sînt împotriva finalizării unui astfel de proiect? Unele voci susţin că avem deja Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet, pentru care Ana Blandiana şi Romulus Rusan au pus tot sufletul şi toată energia lor de la înfiinţarea acestuia, în 1993. Nu este acesta un muzeu al comunismului? -  se întreabă retoric vocile respective.

Memorialul de la Sighet este dedicat victimelor regimului comunist: celor care au murit în închisorile de exterminare, celor care au opus rezistenţă regimului pînă cînd au fost arestaţi, unii dintre ei executaţi, alţii condamnaţi la ani grei de temniţă. Într-un cuvînt, vorbim aici de sute de mii de morţi şi destine frînte, de acea parte a societăţii româneşti care a spus "nu" comunismului.

Memorialul de la Sighet ne arată acea parte liberă a societăţii româneşti, chiar dacă încarcerată, maltratată şi batjocorită de călăii regimului.

Un Muzeu al Comunismului ar trebui, cred eu, să ne arate întregul. Adică să ne arate pe toţi aşa cum am fost în comunism. Şi pe cei care s-au jertfit în numele libertăţii, dar şi pe cei care au slujit regimul de exterminare.

Apoi să nu uităm că mulţi dintre noi ne-am plecat prea uşor capul în faţa agenţilor comunişti, că am colaborat într-un fel sau altul cu regimul, ajutîndu-l să ne stăpînească şi mai pervers vieţile şi destinele. Ne-am adaptat minciunii, ne-am urîţit, ne-am sărăcit sufletele, ne-am înrăit. Am învăţat de la regimul comunist clientelismul şi am început să îl punem în practică. Adică să ne facem "relaţii".

Acestea funcţionau ireproşabil la magazinele "Alimentara", unde "se băgau" într-o zi carne, într-o zi ouă, într-o zi cafea etc. Cine avea o relaţie la vînzătoare cumpăra "pe sub mînă", fără să mai stea la coadă şi să tremure de teama că nu va mai "apuca" să cumpere carne, ouă, cafea.

Sistemul acesta de relaţii nu s-a oprit însă la pîinea cea de toate zilele, de care nu toţi aveam parte. Românii sub comunism şi-au făcut relaţii la miliţie, în spitale, la licee şi facultăţi, la C.A.P.-uri şi I.A.S.-uri, în fabrici şi uzine, pe şantiere etc. În mare parte, fiecare era clientul cuiva, care la rîndul său întorcea serviciul.

Un Muzeu al Comunismului ar trebui să dea chip tuturor acestor metehne, şi multor altora, de care mulţi nu ne-am dezis nici acum.

Cît despre vizitatori, cred că mai întîi ar trebui să îl vizităm noi, şi abia apoi tinerii pe care îi acuzăm că nu ştiu nimic despre ororile comunismului.

Autor: George Arun
Redactor: Rodica Binder