1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un miting exact ca în America sau Coreea de Nord

Imitaţia Americii este într-o anumită măsură folositoare, dar adesea lasă impresia unei faţade triste şi a unui decalaj irecuperabil.

default

Susţinătorii preşedintelui Obama la scrutinul din 2012

Este interesant cât de diferite sunt interpretările aceluiaşi fapt: Marea lansare de pe Stadionul Naţional a candidaturii premierului Victor Ponta a fost comparată, deoptrivă, cu o manifestare electorală americană şi cu una din Coreea comunistă. Seamănă oare cele două ţări?

Nu este prima dată, în această campanie, când SUA şi Coreea sunt echivalate. Cineva semnala că la şcoala de vară a PMP, toţi participanţii purtau tricouri cu fotografia Elenei Udrea la fel ca în Coreea icoana conducătorului venerat. Altcineva făcea precizarea că modelul trebuie să fi fost totuşi SUA, acolo unde militanţii entuziaşti poartă tricouri cu chipul candidatului, fie el democrat sau republican. Într-adevăr Elena Udrea nu a privit către Coreea, dar cu toate acestea sugestia de obedienţă colectivă pe care o emana sala nu a putut fi înlăturată. Cine privea fotografiile cu tineri aşezaţi în bănci, purtând cu toţii, fără excepţie, acelaşi fel de tricou, ca o uniformă şi stând aliniaţi disciplinat cu chipul candidatei imprimat pe piept numai la Chicago sau L.A. nu se gândea.

Este semnificativ şi faptul că prietenii declaraţi ai candidatului Victor Ponta au simţit nevoia, încă de la începutul manifestării de sâmbătă, să extragă imaginea stadionului copleşit de mulţime şi drapele din ambiguitatea SUA/Coreea şi să explice în repetate rânduri, ca să priceapă lumea, că manifestarea la care asistă a fost concepută în toate detaliile după model american (v. comentariile de la RTV). Dar această insistenţă nu i-a împiedicat pe alţii să scrie că premierul şi-a lansat candidatura în stilul Coreei de Nord. Aceştia din urmă sunt cu siguranţă ostili, dar ostilitatea lor are un temei vizual. Marile mulţimi adunate laolaltă, dar nu oricum, ci organizate cu o minimă stricteţe, amintesc în România de comunism. Mulţimile încolonate şi ovaţiile de grup sunt semne ale puterii totalitare.

Bineînţeles că Victor Ponta nu este un dictator, nu despre asta discutăm, ci despre imagini şi despre interpretarea lor care depinde în mod decisiv de experienţele noastre din trecut. Este aproape comic să vezi cum exact acelaşi lucru este citit de unii ca semn al ordinii totalitare, iar de alţii ca avans al democraţiei occidentale. Opiniile politice adverse nu fac decât să exploateze o ambiguitate reală.

Ceva a fost însă în neregulă cu manifestarea de pe stadion şi va fi, probabil, tot timpul când se va încerca ceva asemănător. Chiar dacă ştim cu certitudine că modelul nu a fost coreean, ci, dimpotrivă, american, impresia nu a egalat deloc modelul. S-a văzut imitaţia, reproducerea mecanică a unei reţete. Şi Elena Udrea şi Victor Ponta sunt candidaţi mai tineri, care nu mai păstrează pe fundalul retinei imaginea stadioanelor pavoazate cu simboluri comuniste, şi care nici nu înţeleg, probabil, ce li se reproşează. Dar ei devin stridenţi dorind să parü americani cu tot dinadinsul.

Militanţii aduşi cu autocarele sau îmbrăcaţi cu aceleaşi tricouri au mereu ceva din pasta unei colectivăţi timide şi supuse, lipsite de entuziasmul îndrăzneţ sau uniformitatea spontană care animă marile mitinguri electorale de peste ocean. La noi mulţimea ştie, în sufletul ei, că ascultă, că se supune, că urmează, de fapt, o putere căreia nu are rost să i se împotrivească, mai ales dacă aduce mici beneficii, în timp ce americanii adunaţi laolaltă simt că ei înşişi reprezintă o putere. La noi participanţii la o şcoală de vară speră să obţină un mic beneficiu pentru viitor, să întreţină o relaţie profitabilă, în America, tinerii trăiesc momentul, aici şi acum, în calitatea lui ireductibilă. Peste ocean lumea se întristează când marea înflăcărare a luat sfârşit, la noi lumea se bucură că se poate întoarce în micul spaţiu de libertate privată.