1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un ministru al Justiţiei produs al coabitării

Primul ministru, Victor Ponta, l-a propus pe procurorul Robert Cazanciuc, ca ministru al Justiţiei cu acordul partenerilor de alianţă, dar şi al preşedintelui Traian Băsescu.

Viitorul ministru prezintă în primul avantajul că nu are antecedente negative. În România nu e deloc puţin lucru. Oameni cu un CV mult mai bogat ar fi putut suscita comentarii dintre cele mai acide şi ar fi putut chiar mobiliza serioase circumspecţii. Este adevărat că, în ambianţa publică din România, dominată de raportări brutale şi idiosincratice, oricine poate cădea victimă unor critici demolatoare din motivele cele mai improbabile. Cătălin Predoiu de exemplu, despre care în ziua numirii sale la Justiţie nimeni nu ştia nimic, a fost atacat într-o mare publicaţie pe temeiul exclusiv al unei unice fotografii cunoscute, în decursul unei dubioase analize fizionomice. Spre suprinderea poate a autorului acelei fizionomistici neiertătoare , Cătălin Predoiu a fost cel mai longeviv şi mai de încredere ministru din toate administraţiile Boc-Băsescu, ca dovadă că el asuma mereu şi interimatele cele mai importante în momentele delicate.

E bine aşadar să fim reţinuţi în toate sensurile căci nici laudele premature nu sunt de dorit.

În mod obiectiv, putem spune despre candidatul la portofoliul Justiţiei că presa îl percepe pozitiv în urma experienţelor sale anterioare de purtător de cuvânt. În general, purtătorii de cuvânt simpatizaţi de presă au avut o carieră de succes, dar cu siguranţă că nici simpatia presei nu este un criteru decisiv. Profesional vorbind, se ştiu puţine lucruri depsre competenţele şi calităţile lui Robert Cazanciuc. Şi-a început cariera ca procuror, a condus apoi biroul de presă al Parchetului general, a făcut parte din Corpul de control al primului ministru (împreună cu actualul premier Victor Ponta) pe toată durata mandatului guvernului Năstase. Recent a fost detaşat la Externe ca secretar general. Aşadar, există în biografia sa profesională câteva indicaţii, dar încă insuficiente. Putem anticipa doar că nu va fi un ministru non-conformist sau unul animat de intenţii foarte curajoase şi personale, ci mai curând un om de sistem.

Deocamdată, mai important decât toate este acordul actorilor politici. Primul ministru a anunţat joi că l-a informat pe preşedintele Traian Băsescu de intenţiile sale şi că acesta „nu a avut niciun fel de obiecţie”. Poate la fel de importantă ca anunţul referitor la numele viitorului ministru este însă şi informaţia aceasta cu privire la modul în care funcţionează coabitarea: primul minustru nu i-a trimis preşedintelui o nominalizare în plic, ci l-a consultat în prealabil. Este o abordare inteligentă, căci a provoca noi conflicte şi neînţelegeri cu preşedintele nu înseamnă decât timp pierdut şi blocarea instituţiilor. Coabitarea înseamnă tocmai acest dialog instituţional. A te plânge neîncetat că Traian Băsescu joacă un rol în viaţa politică este absurd câtă vreme acestea este încă preşedinte din punct de vedere legal. Radicalii anti-prezidenţiali par să ignore că existenţa unui minim consens politic la Bucureşti (ceea ce nu este totuna cu unanimitatea) este prima condiţie a unei bune funcţionări a statului.

Despre alegerea lui Victor Ponta ar mai fi de spus că denotă o grijă specială pentru concflictele din interiorul sistemului judiciar. Un om care cunoaşte sistemul din interior are într-o mai mare măsură capacitatea de a media conflictele şi de a manifesta empatia necesară. De asemenea, faptul de a fi activat o vreme la Externe l-ar recomanda pentru un dialog mai bun cu Comisia Europeană, dar este deocamdată prematur să tragem concluzii. În fine faptul că nu este un om politic şi că nu are nicio autoritate în partidele coaliţiei indică şi rolul limitat, strict tehnic, care i se atribuie. Un ministru al Justiţiei, om politic proeminent şi apt să asume întreaga problematică europeană, rămâne încă un deziderat neatins.