1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Un miliard de dolari nu-i suficient

Revista americană „Forbes” a publicat şi în acest an un clasament al celor mai bogaţi 400 de americani.

Bill Gates se află în continuare în fruntea celor mai bogaţi americani

Bill Gates se află în continuare în fruntea celor mai bogaţi americani

Toţi cei plasaţi pe lista întocmită în 2007 au o avere de cel puţin 1,3 miliarde de dolari, un plafon cu 300 de milioane mai ridicat decât cel din anul precedent.

Potrivit „Forbes”, cei 400 cei mai bogaţi americani deţin în 2007 o avere cu 23% mai mare decât în 2006, însumând în total peste 290 de miliarde de dolari.

Pe locul întâi se află – ca şi în anii precedenţi – Bill Gates, cu o avere estimată la 59 de miliarde de dolari, urmat de investitorul Warren Buffet cu 52 de miliarde de dolari.

În topul celor 10 cei mai bogaţi americani au ajuns anul acesta pentru prima oară şi Sergey Brin şi Larry Page, inventatorii motorului de căutare Google, fiecare cu o avere estimată la 18,5 miliarde de dolari.

Cele mai bogate personalităţi hollywoodiene sunt producătorul seriei „Star Wars”, George Lucas, aflat cu 3,9 miliarde de dolari pe locul 86 şi regizorul Steven Spielberg care ocupă locul 117 cu o avere totală de trei miliarde de dolari.

Conform revistei „Forbes”, în Statele Unite trăiesc 482 de miliardari.