Un iPod şi alte premii interesante | FOCUS | DW | 02.09.2013
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

FOCUS

Un iPod şi alte premii interesante

Anul jubiliar Wagner îşi găseşte, în această lună, ecou şi la Bucureşti.

Festivalul Internaţional "George Enescu" prezintă, la actuala sa ediţie, tetralogia "Inelul Nibelungilor" cu o distribuţie internaţională prestigioasă: Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, sub bagheta dirijorului Marek Janowski, alături de solişti dintre cei mai apreciaţi pe marile scene ale lumii pentru interpretarea partiturilor wagneriene şi de mari nume ale operei româneşti.

Semnificativ este faptul că întregul "Inel al Nibelungilor" ("Aurul Rinului", "Walkiria", "Siegfried" şi "Amurgul Zeilor") n-a mai fost prezentat în România în ultimii 50 de ani.

Daniel Barenboim Orchesterdirigent

Daniel Barenboim

Prezenţele remarcabile din spaţiul german sunt numeroase, un loc de frunte ocupându-l Staatskapelle Berlin cu al său mult apreciat dirjor şi pianst, Daniel Barenboim, care revine la Festivalul Enescu, după participarea la ediţia din 2011.

De astă dată, cele două concerte susţinute de Saatskapelle Berlin la Sala Palatului - primul în chiar deschiderea festivalului - îl vor avea ca solist pe Radu Lupu, un moment mult aşteptat de melomanii bucureşteni, dat fiind absenţa îndelungată a artistului de la acest eveniment. În cea de-a doua zi de festival, Daniel Barenboim şi Radu Lupu vor interpreta la patru mâini "Concertul pentru două piane" de Mozart.

Mai multe detalii pe:

www.festivalenescu.ro

Radu Lupu

Radu Lupu

Întrebarea noastră: La a câta ediţie a ajuns Festivalul Internaţional "George Enescu" în acest an, dedicat marelui compozitor român?

Aşteptăm să ne scrieţi la adresa:

romanian@dw.de

Câştigătorii concursului dedicat anului jubiliar Wagner şi Festivalului de la Bayreuth sunt: Valentina Nacu din Bucureşti, Dumitru Panait din Chişinău şi Gabriela Rotaru din Suceava, aceasta din urmă fiind câştigătoarea unui iPod.