1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

FOCUS

Un iPod şi alte premii interesante

Cu 50 de ani în urmă, pe 9 august 1962, se stingea din viaţă scriitorul german Hermann Hesse.

default

Hermann Hesse

Hesse, care a avut, din considerente istorice şi biografice, diferite cetăţenii - germană, elveţiană, chiar şi rusă - este cel mai citit autor de limbă germană al secolului XX. Interesul pentru viaţa şi opera sa sunt în continuă creştere.

Hermann Hesse Geburtshaus

Aici, la Calw, în sudul Germaniei, a văzut lumina zilei Hermann Hesse

"Lupul de stepă", "Siddharta", "Jocul cu mărgele de sticlă", "Peter Camenzind", "Narcis şi Gură-de-Aur" sunt doar cîteva din scrierile sale de mare succes. La acestea se adugă o serie de poeme - cel mai cunoscut fiind "Stufen" ("Trepte"), numeroase eseuri şi aprox. 3000 de recenzii de carte. Deosebit de interesantă e şi bogata sa corespondenţă - cu alţi literaţi, editori dar şi cu cititorii. Hesse nu avea secretar şi răspundea personal la scrisorile pe care le primea. Potrivit specialiştilor, trebuie să fi trimis cel puţin 17.000 de scrisori de răspuns. Hermann Hesse a mai fost şi un pictor înzestrat.

Opera sa denotă puternice influenţe autobiografice, dar e marcată şi de teoriile părintelui psihologiei analitice, Carl Gustav Jung, precum şi de preocupările sale spirituale.

Casa Camuzzi in Montagnola

Casa Camuzzi din Elveţia, unde scriitorul şi-a petrecut mai mulţi ani de viaţă

Din cauza criticilor formulate la adresa naţional-socialiştilor ajunşi la putere, de pe la mijlocul anilor 1930 nu i-a mai fost publicat niciun articol în presa germană. Romanul "Jocul cu mărgele de sticlă", distins, ceva mai târziu, cu Nobelul pentru Literatură, a apărut în Elveţia, în anul 1943.

Întrebarea noastră:

În ce an i-a fost decernat lui Hermann Hesse premiul Nobel pentru Literatură?

Puteţi răspunde la adresa: romanian@dw.de

Câştigătorii concursului lunii iulie, consacrat marelui dirijor german, Kurt Masur, sunt: Valy Catalin Pogan din Bucureşti, Sergiu Colun din Chişinău şi Nicoleta Spinu din Cluj, aceasta din urmă fiind câştigătoarea unui iPod. Felicitări!