Un iPod şi alte premii interesante
4 ianuarie 2013Printre rolurile sale de neuitat se numără Regele Lear, Hamlet sau Prospero, Faust, Wallenstein, Pozzo sau...Minetti.
Minetti s-a născut într-o familie originară din localitatea nord-italiană Crusinallo, care imigrase în Germania cu un secol în urmă. Pasiunea pentru teatru a fost atât de mare, încât s-a împotrivit voinţei tatălului şi a început să joace sub pseudonim. Peste 400 de roluri a interpretat în cele aproape şapte decenii de activitate, lucrând cu unii dintre cei mai apreciaţi regizori ai vremii.
După război i s-a reproşat lui Minetti că a continuat să joace şi pe timpul nazismului, epocă în care a fost un mare star al scenei teatrale berlineze. Întrebat fiind de ce a închis ochii la ororile vremii, a răspuns că probabil din laşitate şi din imensa dorinţă de a juca. Se spune că la doar o zi după premiera unui spectacol, actorul obişnuia să intre în biroul directorului teatrului, întrebându-l cu sufletul la gură care-i următorul proiect.
Pasiunea pentru teatru a fost atât de mare, încât Bernhard Minetti s-a aflat pe scenă aproape până în ultimele clipe, până la vârsta de 93 de ani. S-a stins din viaţă în octombrie 1998. Doi copii şi un nepot au urmat tradiţia, devenind la rândul lor actori.
Mărturie a marelului său talent rămâne şi piesa care-i poartă numele - "Minetti", publicată în 1977 şi interpretată de atunci de mulţi actori remarcabili în diferite colţuri ale lumii.
Întrebarea noastră: Cum se numeşte celebrul autor austriac, care i-a dedicat lui Bernhard Minetti acest text dramatic?
Câştigătorii concursului lunii decembrie, consacrat sibianului Hermann Oberth, unul dintre părinţii aeronauticii moderne, sunt: Ingrid Tecsi din Timişoara, Cezar Nicolae din Bucureşti şi Ioan Şchiopu din Iaşi, acesta din urmă fiind câştigătorul unui iPod.