1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Un impostor genial

Într-o istorie universală a narcisismului, imposturii şi escrocheriei intelectuale şi literare şi-ar afla un loc de cinste şi scriitorul Karl May, de la a cărui moarte se împlinesc 100 de ani.

A pomeni păcatele unui scriitor, tocmai cu prilejul centenarului trecerii sale în nefiinţă, nu este un act pios şi cu atît mai puţin reverenţios.

Totuşi, în cazul lui Karl May, sumedenia de defecte de caracter şi delicte mai mult sau mai puţin minore, comise de-a lungul unei vieţi, par a fi strîns legate de productivitatea literară a autorului, de abilitatea de a conferi un caracter verosimil celor mai debordante ficţiuni.

Un singur exemplu: la 56 de ani, în culmea gloriei literare, în faţa unei mulţimi de admiratori şi fani necondiţionaţi, Karl May afirma despre el însuşi că vorbeşte fluent 40 de limbi şi înţelege vreo alte 1200 de limbi şi dialecte. Entuziasmul asistenţei nu cunoaşte margini şi se lasă domolit doar de intervenţia pompierilor.

Spre sfîrşitul vieţii, nenumăratele măşti şi costume ale fecundului inventator de eroi fantaşti, aventuri palpitante şi lumi exotice cad, smulse cu vehemenţă de presa de scandal şi moralişti pudibonzi şi fanatici care descoperă, mai ales în scrierile sale timpurii, imoralităţi scabroase şi chiar elemente pornografice.

Panicarda străduinţă a lui Karl May de a şterge urmele păcatelor, ale imposturilor de tot felul şi furtişagurilor este zadarnică, procesele se ţin lanţ. Maestrul cade pradă depresiei, izvorul creativităţii literare seacă. Totuşi, o sentinţă pronunţată de directorul tribunalului de land din Berlin, Thedor Ehrecke, în 1911, pare izbăvitoare: Karl May este un poet.

Harul pare a-i fi fost dăruit din faşă. De inteligenţă vlăstarul numeroasei familii nu ducea cîtuşi de puţin lipsă, din care motiv el a devenit şi purtătorul ei de speranţe. De copil este literalmente îndopat, cum singur avea să scrie mai tîrziu, cu cunoştinţe nesistematizate, haotice. Din sedimentarea lor aveau să se cristalizeze cele circa 50 de mii de manuscrise şi peste 80 de cărţi.

Personalitate scindată, Karl May mărturisea că este bîntuit de fantome care îi poartă de grijă, lucrează cot la cot cu el, crează, scriu şi compun. Viitorul scriitor îşi contraface o diplomă de medic oculist, scrie reţete. La Chemnitz se dă drept profesor, comandă la un blănar două paltoane de bizam, dispare cu marfa fără s-o achite, este arestat la Leipzig, este condamnat la 4 ani închisoare şi o lună de muncă.

Avea deja la activ şi cîteva mici furtişaguri: nişte lumînări sustrase de la internat, un ceas pe care a uitat să-l înapoieze. Delicte minore dar suficiente spre a-l acredita pe May în ochii justiţiei drept infractor. Norocul încă nu-l părăseşte, anii de detenţie îi ispăşeşte la Schloss Oberstein lîngă Zwickau, într-o închisoare model, menită să-i resocializeze pe delincvenţi.

Lui Karl May i se încredinţează biblioteca închisorii, care cuprinde vreo 4000 de volume, beletristică cu caracter istoric şi funcţii etico-moralizatoare. In anii de recluziune, May imaginează 137 de titluri şi schiţe ale viitoarelor sale romane. Eliberat, îşi continuă escapadele: se dă drept poliţist şi confiscă de la un negustor nişte aşa zişi bani falşi, fură nişte bile de biliard, apoi un cal. Prins, se dă drept Albin Wadenbach, fiul unui latifundiar din Martinique.

Nici biografii, nici experţii care încearcă să desluşească misterul aventuroasei vieţi a lui Karl May dar mai ales mobilul succesivelor sale escrocherii şi imposturi, nu sunt puţini la număr. In 2003, neurologul şi psihiatrul Edgar Bayer ajunge la concluzia că scriitorul ar fi suferit de o tulburare narcisistă a personalităţii, avînd ca simptomatologie sentimentul supradimensionat al propriei importanţe, nevoia de a fi admirat, precum şi fantasmele unui succes nemărginit.

Or, şi aceste metehne au fost, între altele, fermenţii şi ingredientele care au făcut posibile performanţele literare ale lui Karl May, chiar dacă acestea se plasează în sfera literaturii populare sau triviale.

Interesant mai este un detaliu al aventuroasei biografii a autorului, înscris în galeria unor impostori şi escroci celebri. In anul 1907, rugat de editorul Paul Langenscheidt să continue memoriile escroscului român George Manolescu, intitulate „Prinţul hoţilor”, Karl May refuză oferta. Se simte lipsit de calităţile intelectuale şi literare necesare scrierii cerute de editor, scriere ale cărei scopuri sunt într-atît de străine de propria sa viziune asupra lumii, încît nu poate prelucra subiectul. Îi lipseşte mai ales fantezia - tot ceea ce el scrie, inclusiv jurnalele de călătorie, se bazează pe spiritul de observaţie şi experienţă, pe extragerea elementelor din realitate şi idealizarea lor, astfel încît rezultatul să corespundă ţelurilor sale cele mai profunde. Doar miopia intelectuală poate interpreta fals această idealizare drept fantezie.

Scrisoarea expediată unui „editor pe care nici nu-l cunoştea”, cum avea să declare Karl May ulterior într-un proces, conţine una din cheile imposturii, de care autorul nu s-a putut debarasa pînă la sfîrşitul vieţii, convins că de foarte puţine ori se poate întîmpla ca realităţile să depăşească fantezia.

Cît despre povestea lui George Manolescu, a cărui biografie interferează neaşteptat cu traiectoria vieţii lui Karl May, ea constituie, în sine, un alt capitol dintr-o neterminată istorie a imposturii mai mult sau mai puţin inofensive. Dar şi un capitol al istoriei literare de vreme ce nimeni altul decît Thomas Mann s-a lăsat inspirat, într-una din scrierile sale, de cel care s-a dat succesiv drept Georg Mercadente, Duce de Orranto, Prinţul Lahovary, alias George Manolescu...