1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un guvern palestinian de tehnocraţi?

Militarul israelian Gilad Shalit răpit de membrii organizaţiei teroriste islamiste Hamas în iunie curent, n-a fost pus încă în libertate. In teritoriile palestiniene nu trece o zi fără ca armata israeliană să nu ucidă un extremist, ori fără ca litigiul dintre Fatah, organizaţia preşedintelui palestinian Abbas şi gruparea islamistă Hamas să nu împiedice alcătuirea unui executiv dornic şi capabil să pună capăt violenţelor.

Intrucît Fatah şi Hamas n-au reuşit pînă acum să ajungă la înţelegere, liderul palestinian Mahmud Abbas intenţionează să formeze un cabinet de tehnocraţi. Aceasta ar putea fi, în opinia lui Abbas, ultima şansă de ieşire din actuala criză în care se zbat palestinienii.

Agenţiile de presă relatează în ciontinuare zi de zi, despre decesul sau rănirea unor palestinieni în urma operaţiunilor militare israeliene, declanşate după răpirea lui Gilad Shalit de către membrii grupării teroriste Hamas. Majoritatea celor ucişi sunt combatanţi palestinieni, care nu vor în ruptul capului să abandoneze lupta armată împotriva statului evreu şi continuă să lanseze rachete asupra teritoriului israelian ori să atace patrule militare islraeliene. Din păcate, printre victime sunt şi civili nevinovaţi, trecători, bărbaţi, femei sau chiar copii. Dela debutul ofensivei militare încoace şi-au pierdut viaţa aproximativ 250 de palestinieni, între care 20 la finele săptămînii trecute.

In Israel se dezbate în prezent posibilitatea extinderii actualelor acţiuni , şi eventualitatea repetării operaţiunii „Scut de Protecţie” din anul 2002, cînd, în replică la înmulţirea atentatelor teroriste sinucigaşe comise de palestinieni, armata a reocupat Cisiordania. Unii oameni politici precum ministrul imigraţiei, Zeev Boim, propun reocuparea fîşiei Gaza. Boim a declarat la radiodifizuiunea israeliană că „e probabil inevitabil să ne vedem siliţi să procedăm la un soi de operaţie „Scut de Protecţie” pentru a distruge arsenalele de acolo şi a lovi în terorismul din Gaza. Nu vom avea probabil de ales, pentru că în fîşie nu e nimeni căruia să ne putem adresa. Palestinienii înşişi vor trebui să decidă cum doresc să trăiască şi cum vor să-şi reglementeze treburile. Mi se pare că în Gaza s-a ivit clasica atitudine bolşevică, potrivit căreia cu cît e mai rea situaţia, cu atît mai bine e”, a adăugat cu vădit pesimism demnitarul de la Ierusalim.

In fapt, e aproape imposibil ca situaţia din Gaza să se deterioreze şi mai mult. Fiindcă în regiune domnesc şi acum anarhia, violenţa şi mizeria. După accesul grupării extremiste Hamas la cîrma autorităţii autonome palestiniene şi boicotul financiar internaţional care i-a succedat economia fîşiei s-a prăbuşit complet. Oficial, şomajul afectează 40 la sută din locuitori, dar de fapt e mult mai amplu. 80 de procente din cei 1,4 milioane de oameni din Gaza au un nivel de trai situat sub limita sărăciei, iar conflictul dintre Fatah şi Hamas a agravat situaţia.

Ieri a expirat termenul fixat de preşedintele autorităţii autonome, Mahmud Abbas, care ceruse ambelor organizaţii să cadă de acord asupra formării unui executiv de uniune naţională. In cursul unei conferinţe de presă derulate la Ramallah, Abbas a avansat propunerea alcătuirii unui cabinet format din experţi. „Un guvern de tehnocraţi n-ar obliga nici una din organizaţii să renunţe la poziţii la care nu vor să renunţe”, a spus el. Potrivit lui Abbas, „diversele organizaţii şi instituţii civile precum şi diverşi membri ai celor două partide consideră că un executiv de acest fel ar putea fi insituit pe o perioadă limitată, de la o lună la un an, după care se va vedea ce şi cum. Măcar am putea să ne salvăm din mizeria actuală”, a adăugat textual, plin de speranţă, liderul palestinian.

  • Data 19.10.2006
  • Autoare/Autor Bettina Marx/Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1JA
  • Data 19.10.2006
  • Autoare/Autor Bettina Marx/Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1JA