1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un „genist” al conflictelor internaţionale ia Premiul Nobel pentru Pace

Martti Ahtisaari îşi leagă numele de dezamorsarea unor îndelungate conflicte regionale, ultimul dintre acestea fiind legat de provincia Kosovo.

default

Martti Ahtisaari, Laureatul Premiului Nobel pentru Pace 2008

Planul de pace soldat cu independenţa controversatei regiuni îi poartă numele. Premiul Nobel pentru Pace care i-a fost acordat îi onorează acum întreaga întreaga activitate.

În urmă cu 8 ani, modul în care Martti Ahtisaari, fostul premier al Finlandei s-a angajat din nordul calm şi răcoros al Europei în zona incendiară a Balcanilor, în Kosovo, i-a asigurat înscrierea pe lista candidaţilor la premiul Nobel pentru Pace.

Primirea înaltei distincţii acum , după peste 30 de ani de angajament diplomatic la ONU susţinut de un constant efort de mediere a unor conflicte locale şi regionale cu un înalt potenţial exploziv: Namibia ,Filipine, Irak, Irlanda de Nord, îi asigură talentatului negociator locul cuvenit într-o ilustră galerie, alături de Lech Walesa, Mihail Gorbaciov, Nelson Mandela, Willy Brandt, Maica Terezia, Dalai Lama,Al Gore.

Ahtisaari, social-democratul în vîrstă de 71 de ani, intenţionează să doneze suma de un milion de Euro, cu cît este dotat Premiul Nobel pentru Pace, organizaţiei „Crisis Management Initiative” al cărei mentor este el însuşi şi a cărei menire este medierea şi negocierea conflictelor.

În cursa pentru Nobelul Păcii se aflau şi alţi candidaţi merituoşi, între care treceau drept favoriţi militantul chinez pentru drepturile omului Hu Jia şi Gao Zhisheng ca şi Wei Jingheng şi Rebiya Kadeer, o militantă activă şi curajoasă pentru drepturile minorităţii uigure în China, rusoaica Lidia Jusupova, emigrată în Italia,angajată în lupta pentru respectarea drepturilor omului în Cecenia.

Chiar dacă la pomeniţii candidaţi se mai adaugă şi numele unor organizaţii non-guvernamentale sau ale unor staruri angajate în apărarea unor nobile cauze, era de aşteptat ca, aşa cum se cam întîmplă de fiecare dată, decizia juriului să nu întrunească deplina aprobare a opiniei publice.

Dacă lăsarea de-o parte de astă dată a dizidenţilor chinezi poate fi asociată şi temerii de a nu supăra prea mult Beijingul,decernarea Nobelului pentru Pace lui Martti Ahtisaari a stîrnit nemulţumirea Moscovei exprimată de ambasadorul rus Dimitri Rogozin la NATO.

Diplomatul rus a declarat că, finalmente, planul laureatului finlandez al Premiului Nobel pentru Pace ar fi dus la scindarea Serbiei, decizia Juriului fiind de fapt o încercare de a cimenta independenţa provinciei Kosovo. Ceea ce, se face auzit din cercurile mai conciliante ale Dumei, nu umbreşte cîtuşi de puţin celelalte merite istorice ale laureatului.