1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un eveniment bucureștean: Alain Finkielkraut despre criza migrației

Europa, spunea A. Finkielkraut într-o conferință la Atheneul Român, nu vrea să pară ceva ce s-ar opune noilor sosiți, dorindu-și să fie doar ”un mare receptacol vid, mândru exclusiv de valorile sale juridice”.

Refugiați sirieni la Passau, în Germania

Refugiați sirieni la Passau, în Germania

Criza politică locală ne-a împiedicat să scriem despre un eveniment excepțional, care ar fi ocupat în vremuri normale întreaga conversație. Săptămâna trecută, la București, Alain Finkielkraut a dialogat la Atheneul Român cu Horia-Roman Patapievici despre criza de profunzime a civilizației europene și despre subiectul imigrației.

Miercuri, președintele României, Klaus Iohannis, pleca în Malta, acolo unde are loc o reuniune de urgență a Consiliului European pe tema migrației, făcând declarații și mai laconice ca de obicei. Niciodată nu s-a simțit mai mult lipsa reflecției, niciodată parcă nu am avut sentimentul atât de puternic că sutem purtați orbește de o forță pe care nu o mai stăpânim și riscăm, din păcate, să trecem sub tăcere și rarele momente reflexive pe care împrejurările ni le-au făcut cadou.

Vom lăsa deoparte precupările istorice românești evocate ca introducere de H.-R. Patapievici și vom intra direct în miezul problemei. Alain Finkielkraut a enunțat de multă vreme în cărțile sale ideea unei crize profunde de civilizație, care pune în pericol toate marile achiziții ale culturii europene. Penultima sa carte, L'Identité malheureuse (Stock 2013), fost și cea mai contestată, căci ea atinge miezul discuției, inserându-se inevitabil în conflictul politico-ideologic contemporan.

”Regimul nostru politic, scria A. Finkielkraut, disimulează sub strălucirea luptelor electorale incapacitatea sa tot mai mare de a stăpâni cursul evenimentelor, administrează de pe o zi pe alta dezintegrarea națională, cârpește cât poate consecințele unei prefaceri demografice ce nu a prilejuit nicio dezbatere și n-a fost urmarea niciunei decizii. Iar, în răstimp, procesul își urmează lucrarea sa de ștergere a diferențelor” (p. 122).

Diferențele culturale, ar trebui să precizăm, căci cele economice au sporit fără limite. Ceea ce înseamnă că Franța, ca metonimie a Europei, sucombă în fața valului de imigranți care revendică în numele non-discriminării abdicarea de la orice tip de clasicitate europeană.

Dar cum s-a ajuns aici? În dialogul de la Atheneul Român din București, Alain Finkielkraut a formulat lucrurile cât se poate de succint. Dumneavostră - s-a adresat el interlocutorilor români - trăiți într-o perioadă post-comunistă. Noi, vest-europenii, am trăit și trăim pe mai departe într-o epocă post-hitleristă. Or, așa cum se știe, Hitler a vrut să extirpe ideea că oamenii sunt asemănători și să organizeze lumea după o ierarhie a raselor. Europenii au fost profund și durabil marcați de această lipsă de măsură criminală, consecința fiind că, în replică, au făcut din ideea similarității oamenilor o veritabilă religie, o religie a umanității ca formă de reabilitare.

Din acel moment însă Europa a trebuit să asume o conduită radicală, una pe măsura acestor noi credințe. Prin urmare a fost inițiată o luptă ideologică sistematică împotriva oricărei identități și a oricărei definiții substanțiale a Europei. Nu demult, amintea A. Finkielkraut, Franța, alături de Belgia, se mobiliza să evacueze din proiectul Constituției Europei orice referire la originile sale creștine și nu doar stânga, dar și dreapta participa solidar la această operațiune de sterilizare identitară. (Era perioada coabitării, Jacques Chirac președinte și Lionel Jospin prim-ministru). Prin urmare Europa a ajuns să-și nege creștinismul, ca să nu pară discriminatorie pentru masele largi de imigranți musulmani. Iar în termeni mai generali, a spus Alain Finkielkraut, ”Europa nu vrea să fie percepută ca ceva ce s-ar opune noilor sosiți, dorindu-și să fie doar un mare receptacol vid, mândru exclusiv de valorile sale juridce” (aluzie polemică la sociologul german Ulrich Beck, unul dintre teoreticienii ”deschiderii radicale”).

Dar partizanii acestor prefaceri, atrage atenția filosoful francez, trec sub tăcere fenomenul de decivilizare a societății occidentale. Cei din ”cartierele populare” (nume codificat, explică el) nu au ieșit în stradă să manifesteze împotriva atentatului de la Charlie Hebdo, deoarece s-ar fi făcut vinovați în ochii propriilor comunități de pactizare cu caricaturizarea profetului Mahomed. Iată cum Franța (și prin extensie Europa) abdică de fapt, încetul cu încetul, de la propriile exigențe civice și de la tradițiile sale de libertate politică. În Marsilia, a mai semnalat Alain Finkielkraut, au ieșit în stradă chiar mai puțini oameni decât în mica stațiune Clermond-Ferrand.

Franța, a conchis filosoful francez, nu mai este un model pentru România (așa cum va fi fost timp de două secole), dar nu mai este niciun model pentru ea însăși. Astăzi, a deplorat el, Franța nu mai stârnește admirație, ci milă. E simptomatic că premierul ungar Viktor Orban declara recent, în contextul crizei migranților, că nu vrea ca Ungaria să devină ”o Marsilie a Europei”.

A. Finkielkraut și-a propus să reabiliteze pe cât posibil tema identității, să o salveze de la discreditarea ideologică la care afost supusă. El a întreprins apoi o analiză mai detaliată a resorturilor acestui liberalism individualist care contestă orice formă de identitate colectivă. Iar reversul sofistic - și comic dacă nu ar fi tragic - este poezia pe care o recită toți intelectualii europeni la modă atunci când are loc un atentat: și anume că nu are nimic de-a face cu Islamul, sau, dacă vreți, că islamiștii nu au de-a face cu Islamul. ”Dacă spui Islam, a semnalat Finkielkraut, ești prompt acuzat de islamofobie”.

Ne oprim aici. Europa este reunită la această oră la Malta prin reprezentanții ei politici, în tentativa de a drege puțin ceea ce s-a stricat prin larghețea ospitalieră din august și septembrie. Dar problema este că politicienii europeni sunt complet depășiți, și asta dintr-un motiv foarte simplu: lumea se schimbă aiuritor de repede și ei nu au la îndemână conceptele necesare pentru a face situației, lăsându-se purtați de clișeele ”generoase” aflate pe buzele tuturor și devenite simplă propagandă. De aceea lumea are nevoie acum de răgaz și are nevoie să reflecteze mai mult asupra propriilor rosturi.