1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un Eurovision politic

Dezbaterile europene tind să evolueze pe linia show-ului, ceea ce le poate aduce probabil mai multă audienţă, dar nu şi mai multă credibilitate.

La dezbaterea de joi seara de la Bruxelles au participat pentru prima dată toţi cei cinci candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene. A fost prezent de astă dată şi candidatul stângii radicale Alexis Tsipras, care a vorbit în greceşte. Jean-Claude Juncker, care vorbeşte trei limbi, a preferat franceza. Martin Schulz, care are la rândul său o bună fluenţă în franceză, a vorbit de astă dată în engleză, germana Ska Keller şi belgianul Guy Verhofstadt au vorbit iarăşi în engleză. Traducere simultană, răspunsuri foarte scurte, aplauze şi proteste în sală, intermezzi despre reacţiile apărute sincron pe reţelele de socializare: în totul, un fel de Eurovision politic.

Succesul şi insuccesul au fost la rîndul lor apreciate după logica spectacolului, căci, judecând după comentariile ulterioare, ”câştigătoarea” a părut să fie ecologista Ska Keller. În logica show-ului, pe bună dreptate, căci reprezentanta verzilor umple scena, e expresivă, luminoasă şi expune cu multă convingere idei generoase. Ska Keller exprimă cel mai bine sentimenul politic al acelei stângii europene care nu are ataşamente secrete faţă de Rusia şi care gândeşte încă în termenii unei utopii generoase: energie verde regenerabilă, job-uri de calitate pentru tineri, fraternitate socială, porţi larg deschise pentru imigranţii din afara Europei etc.

Alexis Tsipras, o altă prezenţă scenic agreabilă, a fost moderat, zâmbitor şi ”domesticit”, dar nu a putut ascunde că vine din ”altă parte”, dintr-o ambianţă socială în catre stânga e mai revendicativă, mai resentimentară şi empatică faţă de preocupările Rusiei. Ca să fim foarte exacţi, Alexis Tsipras nu a făcut o declaraţie de susţinere a Rusiei, dar, dacă traducerea simultană nu ne-a înşelat, el a fost favorabil unei federalizări a Ucrainei, pe care a calificat-o drept o punte între Rusia şi Europa, un spaţiu intermediar, eterogen cultural şi care trebuie acceptat ca atare. E o perspectivă care dă de înţeles că ”sudul” poate fi înţelegător faţă de politica Moscovei, din cauza propriilor frustrări faţă de politica de austeritate impusă de la Bruxelles şi Berlin. De altfel, Tsipras a lansat în limitele show-ului mai multe săgeţi la adresa cancelarului Angela Merkel, care continuă să fie considerată principala răspunzătoare pentru suferinţa socială a Greciei.

Dacă stânga lui Ska Keller este admirabilă şi nerealistă, stânga lui Tsipras are consistenţa reală a frustrării sociale şi germenii încă firavi ai protestului violent. Aşadar, dacă ar fi să găsim o opoziţie la linia conservatoare a lui Jean-Claude Juncker, nu o vom găsi la Martin Schulz, la liberalul Verhofstadt şi nici măcar la entuziasta Keller, ci la stânga radicală a lui Tsipras.

Socialistul Martin Schulz a fost acuzat mereu că pactizează cu conservatorii, fapt care l-a îndemnat în dezbaterile anterioare să sublinieze artificial tot felul de deosebiri inexistente, dar, de astă dată, prezenţa unei stângi fără concesii l-a împiedicat să-şi pună tactica în aplicare. A părut prin urmare şters şi concesiv.

Guy Verhofstadt a exagerat în anumite momente, dezvăluind că nu îşi poate modera antipatia faţă de conservatorul Viktor Orban şi că se lasă prea lesne purtat de pasiunea 68-istă, dar fără talentul lui Daniel Cohn-Bendit, iar Jean-Claude Juncker a fost "plicticosul" care are dreptate mereu, amintind inoportun asistenţei că nimic nu se poate fără disciplină bugetară, că nu poţi cheltui mai mulţi bani decât ai, că salvarea băncilor a însemnat şi salvarea depozitelor, că e nevoie de ”compromisuri înţelepte”, că e de preferat să susţii ţările sărace la ele acasă, că ”trebuie să rămânem serioşi” şi tot felul de alte lucruri care nu au avut mare trecere în ambianţa de show de la Bruxelles.