Un discurs-apel

Felul în care Obama s-a prezentat în faţa congresului şi a naţiunii ne reaminteşte că liderii politici nu trebuie să se lase copleşiţi de constrîngeri factice şi de rezultatele investigaţiilor demoscopice ci trebuie pur şi simplu să ştie să conducă, dacă o pot face, fireşte. După ani de ocultare a politicului de către economic ,actuala criză oferă şansa unei cotituri, a recuceririi primatului politicii şi a redemocratizării societăţii noastre. În mod surprinzător, Obama este singurul lider politic occidental care pare dispus să profite cu vervă de această şansă- scrie cotidianul berlinez TAZ, constatînd că la doar o lună după instalarea în funcţie, prestigiul noului şef al Casei Albe este în creştere.

Strategia lui Obama este cît se poate de transparentă: el nu vrea să piardă timp, dorind astfel să convertească rapid popularitatea de care se bucură în succes politic crede STUTTGARTER ZEITUNG.

Ceva mai critică este opinia împărtăşită de SALZBURGER NACHRICHTEN care-i reproşează preşedintelui american eroarea de a fi jonglat cu prea multe teme în loc să se fi concentrat în discursul său doar asupra soluţionării crizei bancare şi economice. Cu toate acestea -adaugă pe un ton mai concesiv ziarul citat – el a ştiut să-i facă pe concetăţenii săi să priceapă că reformele pe termen scurt şi lung îşi corespund la fel ca piesele unui puzzle, ceea ce implică mai multe riscuri decît şanse. Obama a rostit un discurs măreţ, insuflîndu-le americanilor încrederea că şi jongleriile pe sîrmă pot avea un happy end.

Deşi a devenit ţinta criticilor etsablishementului şi a scepticilor la care se adaugă şi reacţiile de pe Wall Street unde bursele continuă să fie în cădere, Obama trece la contraofensivă şi o face cu fermitatea unui tînăr din Hawaii şi cu calmul unui politician din Chicago – descrie LA STAMPA situaţia în care preşedintele american şi-a ţinut discursul şi felul în care a făcut-o.

Totuşi, încrederea nu garantează succesul iar Obama va fi în cele din urmă judecat după felul în care a izbutit să administreze criza conchide SÄCHSISCHE ZEITUNG.

Pînă una alta America pare a da lecţii Europei, inclusiv Franţei devreme ce cotidianul catolic LA CROIX scrie: Are voie un preşedinte francez să-şi provoace concetăţenii prin stilul său personal de a conduce şi de a impune reforme în pofida vehementelor proteste? Cine vrea să învingă criza prin polemici şi provocări îşi pierde vremea - acesta este miezul lecţiei pe care ne-o dă acum America.

Nu însă şi în materie de consecvenţă şi fermitate atunci cînd în discuţie se află respectarea drepturilor omului, deduce CORRIERE DELLA SERA referindu-se la raportul anual al Departamentului American de Stat. Deşi documentul subliniază că respectarea drepturilor omului constituie un deziderat major al politicii externe americane, ziarul se întreabă ce-i împiedică pe înalţii responsabili politici să armonizeze raţiunile de stat cu convingerile lor interioare în materie de drepturi ale omului?

Cît de egale în drepturi sunt statele mai mici , proaspete membre ale Uniunii Europene, cu vechile mari ţări fondatoare ale familiei celor 27-este întrebarea implicită la care pe fundalul crizei economice FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG formulează următorul răspuns: În situaţia de criză economică este inevitabil ca ţările de calibru greu, care sunt şi membre ale G-7,să fie cele care determină cursul politic .La fel de firesc este ca economiile unor ţări mai mici, care sunt totuşi membre cu drepturi egale ale Uniunii, să revendice dreptul la codecizie .Instituţional vorbind, dilema nu se lasă soluţionată: nici Tratatul de la Lisabona cu noile sale reglementări nu va putea modifica situaţia prin care unele state europene vor conta mai mult decît altele pe eşichierul politic şi economic al lumii.

Şi aceasta mai ales într-o criză de proporţii ca cea în care ne aflăm acum - pare a completa ideea un articol publicat în HAMBURGER ABENDBLATT sub titlul: Prăbuşirea purtătorilor de speranţă. Printre aceste state, care au profitat de fluxul masiv de capital ieftin şi de şansele favorabile de creştere, se numără şi România iar ele, opinează Jörg Hinze,specialist la Institutul de Economie Mondială din Hamburg – nu-şi pot reveni, fără o nouă refinanţare, cît timp exodul capitalului străin continuă. Trece drept sigur notează autorul articolului apărut în cotidianul hanseat că şi România va primi un credit din partea Uniunii Europene. Bucureştiul respinge ajutorul FMI fiindcă acesta este corelat cu reforme foarte severe.