1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un digestiv pentru presa română!

Anul 1990 ne-a prins şi în presă, ca şi în majoritatea domeniilor, nepregătiţi. În afara câtorva nume de indiscutabilă valoare şi vocaţie, spaţiul jurnalistic a fost invadat de tot felul de neaveniţi: inşi fără şira spinării ori rămaşi fără slujbele din sfera ideologicului au dat iama în presa scrisă, vorbită sau la televiziuni, semănând o confuzie de care n-am scăpat nici azi. Dar asta n-a fost totul. Lor li s-au alăturat ziariştii mai tineri, aleşi după chipul şi asemănarea „magiştrilor” invocaţi mai sus.

default

Mai grav e că degringolada a continuat în cascade. Deşi ţara e împânzită de facultăţi de jurnalism şi comunicare, tocmai jurnalismul şi comunicarea tind spre zero. Deschizi un ziar din care vrei, de pildă, să afli, ce se mai întâmplă la „Cerbul de Aur”. Ei bine, tot ce-ai să afli e ce-a făcut vedeta cutare înainte şi după concert, ce excentricităţi comportamentale şi ce preferinţe culinare (ba chiar şi sexuale) are, dar n-ai să-ţi poţi face nici o părere despre motivul principal al prezenţei pe scena din Piaţa Sfatului.

Nu mă interesează absolut deloc că maşina lui Joe Cocker a avut sau nu pană la motor în drumul de la Otopeni la Braşov, că Nathalie Imbruglia a băut după concert zece sau o sută de beri, că soţul ei s-a drogat în separeul restaurantului sau nu. Din păcate, altceva n-am reuşit să aflu, deşi, ca unul care n-am văzut nici live, nici la televizor respectivele spectacole aş fi vrut să ştiu dac-am pierdut ceva. Mi-ar fi plăcut, de pildă, să fiu informat despre repertoriul lui Joe Cocker. Dacă a cântat cântece noi sau vechi. Dacă a fost în formă sau nu, dacă, prin comparaţia cu alte concerte, a cântat mai mult sau mai puţin. Abia în al o sutălea rând, ca o contrapondere la cele de mai sus, poate că ar fi mers şi informaţia cu pana de maşină.

La fel şi în cazul Nathaliei Imbruglia: m-ar fi interesat părerea reporterului despre calitatea interpretării — se spune că australianca e complet „ieşită din voce” şi aş fi vrut să aflu dacă şi la Braşov a fost la fel —, despre prezenţa scenică (se spune despre ea că e foarte atrăgătoare), despre eventualele diferenţe între cântecele de pe albume şi cele cântate în direct, etc. În schimul tuturor acestora, ni s-au oferit imagini de după spectacol — una dintre ele reprezentând-o pe cântăreaţă sărutând o sticlă de whiskey. Dacă n-o fi vorba de o reclamă mascată, e vorba de lipsa totală de profesionalism a unor reporteri şi fotografi incapabili să răspundă la întrebări simple şi legitime de genul celor de mai sus.

Nivelul intelectual al celor care lucrează în presă e, de altfel, mai mult decât înspăimântător. După ce li s-au indus câteva stereotipii aşa-zis profesionale („Vezi cine cu cine stă de vorbă, vezi cine cască şi cine adoarme în timpul şedinţei, spectacolului, dineului etc”), sunt aruncaţi în apă şi obligaţi să se întoarcă la redacţie cu un gen de informaţii bune de folosit pentru a şantaja pe cineva, dar total ridicole într-o gazetă ce se pretinde onorabilă.

Infantilizarea atent premeditată a jurnaliştilor a atins, în ultima vreme, cote disperante. Există un consemn ca nu care cumva să se strecoare în articolele lor vreo informaţie serioasă: totul trebuie să rămână la nivelul derizoriului, al superficialului, să fie digerat într-o clipă. Din păcate, singurul rezultat al noului stil de-a face presă în România este o inevitabilă indigestie.

  • Data 27.09.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B32N
  • Data 27.09.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B32N