Un destin liber

Faptul că a sfârşit prin a deveni scriitoare rămâne un mister chiar şi pentru Terézia Mora însăşi. Ideile, gândurile ei nu s-ar fi concretizat, poate, în opere ca "Materie ciudată" sau "În toate zilele", dacă apusul regimului comunist nu ar fi ajutat-o să evadeze din peisajul auster care domina satul din Ungaria în care a copilărit. Şi-a luat destinul în propriile-i mâini. A vrut sa fie independentă. Şi a reuşit: "Eram lipsită de orice obligaţie familială. Puteam să decid singură asupra timpului meu. Altfel spus, eram in posesia unui dar, care, la vârsta de 19 ani, îţi dă aripi. Aveam libertate. În Berlin am simţit că sunt mai liberă decat aş fi putut fi vreodată în sătucul meu catolic’’.

Terézia Mora provine din minoritatea germană din Ungaria. Probabil că acesta a fost şi motivul care a îndreptat-o în direcţia Berlinului, unde a început să studieze scenografia. Primul ei text literar, scris în limba germană, i-a adus un contract la o editura de prestigiu, unde a şi debutat cu un volum de povestiri, intitulat ’’Materie ciudată’’– o colecţie de întâmplări dure şi sumbre, dar adevărate, izvorâte din copilaria autoarei. Povestiri inspirate de o ţară a nimănui, aflată undeva la graniţa dintre Ungaria şi Austria.

A reduce operele Teréziei Mora la nişte scrieri cu caracter biografic ar fi însă o mare greşeală. Foarte des, autoarea îmbracă, în carţile sale, straie bărbăteşti. Iată cum justifică ea aceasta opţiune: ’’În primul rând, bărbatii, ca personaje, prezintă un interes mai mare pentru mine ca autoare, iar în al doilea rând, nu vreau să scriu despre mine. Dacă aş scrie despre o femeie, aş dezvălui inevitabil mult mai mult despre persoana mea decât aş fi intenţionat’’.

Arta de a scrie înseamnă pentru autoare timp, fără de care amintirile nu ar putea să se aşeze, gândurile nu s-ar putea pune în ordine. Acest procedeu este de lunga durată şi face ca Terézia Mora să publice doar o carte la cinci ani. Dar, când o face, scrie despre comunicare, despre oameni înstrăinaţi de propria limbă, despre oameni văduviţi de sprijin moral. ’’În toate zilele’’ este istoria unui refugiat – un poliglot, care deşi stăpâneste 10 limbi străine, în mod ciudat, nu poate comunica în nici una dintre ele.

Această sensibilitate pentru paradox o caracterizează şi o evidenţiază pe Terézia Mora. Tânăra scriitoare face disecţie, pur şi simplu, prin limba germană, se foloseşte de ea, şi ii maximizează potenţialul. Pentru operele sale a primit nenumărate distincţii, printre care Premiul Ingeborg Bachmann, şi mai nou, Premiul Adelbert von Chamisso. În ciuda gloriei, autoarea rămâne cu picioarele pe pământ: ’’Toate aceste premii nu mă influenţează câtuşi de puţin. Nu mă schimbă deloc. Dar trebuie să recunosc că imi surâde partea lor materială. Aşa că aş fi destul de posomorâtă, dacă nu aş caştiga nimic de pe urma lor. Doar cu titluri, fără dotarea pecuniară a distincţiilor, aş muri de foame’’, spune, mai in glumă, mai in serios, Terézia Mora.

Căci, până la urmă, un scriitor se hrăneşte din operele sale. Iar Terézia Mora nu este o excepţie. Este realistă, atât ca autoare cât şi ca mamă a unei fetiţe. Pentru ea, a scrie înseamnă a te elibera de propria-ţi constiinţă şi a îndrăzni să păşeşti în lumi interzise. Iar acest lucru e posibil numai atunci când trăieşti cu adevărat.

Autor: Aygül Cizmecioglu / Georgiana Macovei
Redactor: Cristian Ştefănescu