1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Un coşmar mai puţin

La auzul veştii uciderii unui dictator, omenirea răsuflă uşurată, iar restul tiranilor în viaţă au de ce să se teamă. Moartea lui Gaddafi a declanşat însă infinit mai multe reacţii decît satisfacţie, speranţă şi teamă.

default

Părinte al unui Islam modern, admirat de toţi stîngiştii lumii pentru lupta lui împotriva imperialismului, sforar al terorismului internaţional, curtat de unele democraţii europene şi în cele din urmă călău al propriului popor – rolurile pe care le-a jucat Gaddafi în ochii noştri par a povesti mai mult despre versatilitatea principiilor morale ale occidentului decît despre tiranul însuşi. Moartea lui stîrneşte entuziasm pe străzile capitalei libiene, fiind considerată începutul unei noi ere. Ne alăturăm acestei bucurii, deşi după uciderea dictatorului simţim o stînjeneală ştiind că el a fost tolerat de europeni pentru simplul fapt de a-i fi putut feri pe aceştia de valul refugiaţilor africani.

Fragmentul citat din paginile cotidianului NÜRNBERGER ZEITUNG focalizează sugestiv reacţiile emoţionale stîrnite de vestea uciderii lui Gaddafi, dar în acelaşi timp şi atitudinea ambiguă a occidentului faţă de un dictator care, deşi s-a dezis de terorism, deşi a renunţat la armele de distrugere în masă, deşi a plătit despăgubiri apusului, a continuat să-şi tortureze şi ucidă adversarii politici în temniţele Libiei, completează ideea DER TAGESSPIEGEL.

Cotidianul berlinez deplînge faptul că în loc să condamne vehement aceste grave încălcări ale drepturilor omului, unii lideri occidentali au dat mîna cu furnizorul de ţiţei, scuturîndu-şi nedumeriţi capul la văzul gărzii de corp feminine, al uniformelor fanteziste, al excentricităţilor acestui miliardar maghrebian, descins în vizită în capitalele apusului, cu propriul său cort de beduin. Această atitudine a apusului a întreţinut iluzia că Gaddafi ar fi fost doar un psihopat, perminţîndu-i astfel să facă noi şi noi victime.

Coşmarul Gaddafi, cum etichetează LA REPUBBLICA îndelungata tiranie exercitată de despotul de la Tripoli, ucis pe 20 septembrie, a luat sfîrşit.

Însă naşterea unei Libii noi nu va fi scutită de dureri – avertizează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG şi nici de vărsări de sînge, crede LANDESZEITUNG, întrevăzînd scenariul unei răfuieli viitoare între diversele clanuri. Un motiv suficient pentru ca NATO să-şi elaboreze strategia retragerii. Mandatul de a proteja persoanele civile de mînia tiranului nu acoperă implicarea Alianţei într-un război al clanurilor.

Chiar dacă războiul a încetat, victoria se lasă încă aşteptată, atrage atenţia cotidianul francez LA CROIX, insistînd şi asupra riscului unei instrumentalizări a uciderii lui Gaddafi, care i-ar fi putut conferi acestuia postura de martir. Apoi, imposibilitatea de a-l mai aduce pe Ghaddafi în faţa instanţelor judecătoreşti curmă şi posibilitatea de a face lumină în cele patru decenii de dictatură, de a elucida crimele comise de fostul lider al Jamahiriyei libiene.

Dar în eventualitatea că Gaddafi ar fi fost deferit justiţiei, unde s-ar fi desfăşurat procesul, cine l-ar fi judecat, cine ar fi pronunţat sentinţa: un magistrat libian sau unul al Curţii penale Internaţionale de la Haga, cea care de altfel a şi emis un mandat de arestare împotriva dictatorului pe cînd acesta era încă în viaţă – se întreabă şi observă cotidianul olandez DE VOLKSKRANT, salutînd fireşte moartea lui Gaddafi, care astfel a cruţat Libia de necazuri suplimentare. Fiindcă, în eventualitatea că dictatorul libian ar fi fost capturat şi deferit justiţiei, ar fi existat riscul ca, prin patosul său militant, el să fi întreţinut încă multă vreme îndoielile cu privire la legitimitatea noii puteri.

De fapt nimeni nu l-a mai vrut pe Gaddafi viu iar dacă ar fi ajuns la Haga ar fi scăpat cu viaţă – estimează cotidianul rus MOSKOWSKI KOMSOMOLEZ, care continuă: adversarii colonelului Gaddafi au ştiut acest lucru şi de aceea nici nu s-au grăbit să-l expedieze la Haga iar occidentul a fost dispus să renunţe la satisfacţia de a-l fi văzut pe dictator după gratii, ştiind că poporul oricum l-ar fi ucis.

Din fericire, dictatorii nu sunt nemuritori, scrie GAZETA WYBORCZA, apreciind angajarea aliaţilor occidentali de partea victimelor despotului libian: Gaddafi s-a putut apăra destul de multă vreme, fiindcă a avut armata de partea sa, la fel ca dictatorul sirian. Şi el ar fi luptat mai departe dacă intervenţia militară franco-britanică nu ar fi avut loc. Faptul că ţările occidentale i-au apărat pe cei prigoniţi în lupta lor împotriva despoţiei are valoarea de semnal lansat naţiunilor oprimate de tirani violenţi: dictaturile nu sunt imune în faţa justiţiei, dictatorii nu sunt nemuritori. Căci există încă ţări, precum Belarus, unde dictatori de teapa lui Lukaşenko cred în propria lor nemurire.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Ovidiu Suciu