1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un candidat pentru neliniştea europenilor

În urma audierilor care au avut loc la Bruxelles, Comitetul pentru Control Bugetar din cadrul Parlamentului a aprobat candidaţii român si bulgar pentru Curtea Europeană de Conturi - Ovidiu Ispir şi Nadejda Sandolava.

Sala plenară a Parlamentului European

Sala plenară a Parlamentului European

Nu se putea alege un candidat mai controversat decât Ovidiu Ispir, iată concluzia, reflectată după aproximativ 30 de minute de audieri, într-un vot pe muchie de cuţit: 15 pentru, 11 împotrivă şi 1 abţinere (faţă de 26 de voturi pentru şi 2 abţineri obţinute de Nadejda Sandolava, reprezentanta Bulgariei). După ce a vorbit aproximativ două minute în engleză, deputaţii l-au întrebat direct de ce a minţit în cv.-ul prezentat Comitetului (unde în dreptul englezei şi francezei domnul Ovidiu Ispir scrisese „excelent”).

Apoi, întrebările s-au succedat cu repeziciune, Ovidiu Ispir negând totul şi dând vina pe ziarişti. Parlamentarii l-au întrebat dacă a minţit când a afirmat că a fost consilierului ministrului Finanţelor în perioada 1997-1999 deşi în realitate ar fi fost simplu funcţionar, dacă a fost implicat într-un proces de corupţie pentru fapte săvârşite între 1994-1997, atunci când a fost membru în Consiliul de Administraţie al BTT sau dacă, ceva mai recent, o rudă de grad apropiat a lucrat la Eximbank, în timp ce Ispir a condus echipa de control a Curţii de Conturi.

Îndoieli cu privire la candidatul român

Markus Ferber, membru în Comitetul pentru Control Bugetar, declara după audieri „există multe îndoieli dacă Ispir spune sau nu adevărul. De asemenea, cu privire la calificările sale profesionale sau la implicaţiile sale politice. Înainte de votul final din decembrie trebuie să vedem dacă el a spus adevărul sau a minţit.

L-am întrebat, pe domnul Ispir cu privire la independenţa sa, în mod special dacă un membru al Curţii de Conturi care face controlul poate fi rudă cu unul din angajaţii instituţiei controlate. "Mă refeream la acuzaţiile cu privire la Eximbank. Nu mă refeream la soţia sa. Am fost foarte surprins cum a răspuns, cum a intrat în detalii, lăsându-mi impresia că vorbeşte mai mult împotriva lui însuşi decât în favoarea sa. A produs mai multe întrebări decât răspunsuri”, a declarat în exclusivitate pentru Deutsche Welle, Markus Ferber.

Relaţie controversată cu un politician român

O altă întrebare venită din partea parlamentarilor a fost legată de relaţiile candidatului cu unul dintre oamenii politici de la Bucureşti, aluzia fiind la liberalul Dan Radu Rusanu. Ovidiu Ispir a replicat că „nu se simte cu nimic vinovat” şi că „nu va renunţa”. Ultima afirmaţie a produs rumoare în sala de audieri, membrii Comitetului întrebându-l ce va face dacă va fi totuşi respins. Cum răspunsul nu a venit, l-am întrebat pe domnul Ovidiu Ispir, după audieri, ce probe poate aduce în apărarea sa?

„Eu am probe …deci chestia asta cu probele (pentru ziarişti, n.mea) nu contează, trebuie să dea altfel, înţelegeţi ce vreau să spun…deci eu am buletinul că mă cheamă cum mă cheamă…deci nu poate să spună nimeni că mă cheamă altcumva. Îmi asum întreaga răspundere pentru ce am spus."

Ce interese credeţi că sunt în spatele presei?

„Presa mai puţin…presa îşi face de regulă treaba dar în spatele presei sunt alte interese, sunt persoane care folosesc presa ca să-şi rezolve interesele meschine. O asemenea presă care pur şi simplu te pune la zid fără să te întrebe, fără să-ţi asculte punctul de vedere, fără să ia în considera vreo probă este o presă care face mult rău. De fapt, o asemenea presă nu trebuie să existe. Asta este la fel ca un cancer şi, ca orice boală de cancer, trebuie extirpată”.

Parlamentarii europeni neobişnuiţi cu un asemenea discurs

Astfel de exprimări, făcute de mai multe ori chiar în timpul audieri sale, a stârnit protestele unor parlamentari europeni, neobişnuiţi cu un astfel de discurs.

Markus Ferber, parlamentar creştin-social: „Cred că libertatea de expresie este una dintre valorile pe care le împărţim cu toţii în Uniunea Europeană. Dacă sunt multe articole, aşa cum am avut ocazia să citesc în presa română, trebuie să ne întrebăm dacă nominalizarea lui Ovidiu Ispir s-a făcut într-un mod transparent. Nu am această senzaţie. Trebuie să răspundem la întrebarea dacă nu cumva calificările sale sunt legate mai degrabă de relaţiile sale personale cu primul-ministru decât de experienţa din cadrul Curţii de Conturi din România. Sunt întrebări deschise şi vom vedea ce se mai întâmplă până în decembrie, când Parlamentul European va vota în plen”.

Comparativ cu prestaţia bulgăroaicei, candidatului din partea României i-a lipsit atât soliditatea unui discurs coerent cât şi onestitatea, mult prea irelevantă pentru ceea ce se cere la nivelul unui corp de elită al Uniunii Europene.

  • Data 29.11.2006
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2xY
  • Data 29.11.2006
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2xY