1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un candidat ”excentric”

Primarul general al Capitalei a anunţat că va candida în alegerile prezidenţiale dacă va fi susţinut, iar premierul Victor Ponta a spus, la rându-i, că va lua în considerare această posibilitate.

Candidatura lui Sorin Oprescu ar avea calitatea de a scoate lupta electorală din schema Ponta vs. Băsescu. Câtă vreme PMP nu are un candidat puternic, strategii PSD au încercat să-i asocieze şi pe Crin Antonescu, şi pe Klaus Johannis cu imaginea preşedintelui, sugerând că ar exista între ei legături disimulate. Ca să-şi asigure victoria, candidatul PSD ar avea nevoie ca oricine ar candida din partea dreptei să fie perceput ca apropiat de şeful statului. Această schemă s-ar putea dovedi însă inutilă dacă ar candida Sorin Oprescu, care s-a plasat mereu pe poziţii de relativă independenţă.

Primarul general al Capitalei nu va fi un candidat anti-Băsescu, în ciuda faptului că a militat împotriva preşedintelui cu ani în urmă. A atras atenţia grija deosebită cu care în interviul de la Antena 3 a evitat să rostească numele preşedintelui, deşi a fost provocat de repetate ori. Şi mai ales a evitat să spună ceva direct despre scandalul în care este implicat fratele preşedintelui. Dorinţa lui Sorin Oprescu de a nu fi perceput ca politician anti-Băsescu de serie a fost evidentă, chiar dacă nu a ezitat să amintească că a făcut parte dintre cei 322 care au votat prima suspendare a şefului statului. A fost interesant iarăşi modul în care a sugerat că nu ar fi votat la referendumul din 2012. Dar mai ales a vorbit mult (şi fără şir) despre instituţiile excesiv politizate, cu intenţia de a se extrage pe sine din contextul luptei politice obişnuite.

Sorin Oprescu nu are nimic din candoarea şi stângăcia politică populară pe care ar sugera-o felul în care vorbeşte, cu dativul prepoziţional şi cu închiderea vocalei ”e” la final de cuvânt ( ex. ”deschiderea lu’ doamna Nicolai” sau ”oameni dă calitate”). Primarul general al Capitalei are un discurs precis din punct de vedere politic, ştiind ce şi cât să spună ca să se poziţioneze clar şi totodată să nu creeze rupturi ireparabile. În ciuda aparenţei de sinceritate frustă, Sorin Oprescu a dozat bine toate accentele şi a ştiut să pară prezidenţiabil ca postură şi teme abordate. În esenţă, programul său ar conţine depolitizarea reală a instituţiilor şi o mai certă plasare deasupra partidelor politice. El s-a delimitat în diferite grade de toţi predecesorii săi, care ar fi înclinat mai mult sau mai puţin către propriile formaţiuni.

Toate acestea sunt un indiciu că o candidatură a primarului general ar avea darul de a plasa alegerile prezidenţiale în afara frontului politic obişnuit, la marginea lui, într-o zonă mai calmă. Cu un candidat ”excentric” ca Oprescu, PSD nu ar avea motive să ”deconspire” relaţiile secrete dintre Antonescu, Johannis şi preşedintele ţării. Ar fi, în orice caz, o deplasare de accent binevenită, căci ar readuce dezbaterea pe un teren mai potrivit pentru alegerile prezidenţiale.

Klaus Johannis şi Vasile Blaga au declarat că Traian Băsescu nu va juca niciun rol nici în constituirea alianţei PNL-PDL şi nici în alegeri, dar, în ciuda acestor asigurări, vor fi mereu somaţi să explice, să dezmintă şi să se delimiteze. Victor Ponta, vulnerabil în atâtea privinţe, va căuta să se definească mai ales prin opoziţie directă cu preşedintele, creând conflicte şi dezacorduri şi acolo unde nu există. Dar dacă PSD va susţine candidatura primarului general, politica românească va avea şansa neaşteptată de a ieşi din infernul luptei pro- şi anti-Băsescu şi de a recupera măcar puţin din calmul şi detaşarea de care are nevoie.