1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un armistiţiu fragil şi semnificaţiile lui pentru Orientul Mijlociu

Cele 8 zile ale operaţiunii Stâlp de Nor/ Stâlpul Apărării au luat sfârşit printr-un armistiţiu fragil. Pentru israelieni e un acord problematic. Va rezista el oare?

Palestinienii din Gaza jubilează după anunţul armistiţului

Palestinienii din Gaza jubilează după anunţul armistiţului

Organizaţia islamistă palestiniană Hamas, o formaţiune aflată pe lista israeliană, americană şi europeană a grupărilor teroriste a celebrat armistiţiul intrat miercuri seara în vigoare. Liderii Fâşiei Gaza, de pe teritoriul căreia s-au lansat în ultimele săptămâni nenumărate rachete asupra localităţilor din sudul statului evreu consideră încetarea focului drept o victorie proprie.

Deşi confundă frecvent adevărul obiectiv cu propria propagandă, teroriştii islamişti din Gaza nu se înşeală de-această dată prea mult. Fiindcă acordul de încetare a focului este, în primul rând, o victorie a preşedintelui egiptean Morsi, un membru al Frăţiilor Musulmane, a căror filială palestiniană este Hamas.

Confruntat cu o dificilă campanie electorală, premierul israelian Netanyahu a admis de altfel că mulţi israelieni terorizaţi de tirul de rachete palestinian din Gaza speraseră într-o operaţiune net mai amplă. Una aptă să dezrădăcineze Hamas şi să-i demoleze infrastructura teroristă.

Or, deşi premierul a declarat că ea ar putea fi declanşată la nevoie, iar forţele armate israeliene şi-au îndeplinit unele din principalele obiective, bombardând varii tuneluri, comandamente, arsenale şi fabrici de armament, liniştea locuitorilor din sudul statul evreu s-a cumpărat cu preţul unor viitoare confruntări posibil mai costisitoare pentru toate părţile implicate.

E adevărat că, în majoritatea lor, israelienii, în consens cu voinţa  şi insistenţele Comunităţii Internaţionale, ar fi vrut să se poată evita o sângeroasă ofensivă terestră în Gaza. Luptele urbane se soldează mai mereu cu un bilanţ tragic, de ambele părţi. A disloca terorişti din casele lor înseamnă de regulă asumarea unui mare număr de victime civile colaterale. Dar, din păcate, infrastructura teroristă nu se poate distruge integral prin raiduri aeriene. 

Simultan, mai nimic din lunga istorie de vărsări de sânge comise de Hamas nu îndreptăţeşte speranţa că gruparea islamistă din Gaza îşi va îndeplini angajamentele asumate la Cairo în vederea încheierii acordului de încetare a focului. Nimic nu justifică nădejdile unor comentatori apuseni într-o grupare care continuă să refuze categoric să recunoască dreptul la existenţă al statului evreu ori să renunţe la combaterea sa manu militari.

Poate încă şi mai grav e sprijinul popular de care continuă să se bucure terorismul în rândul multor palestinieni. În acest domeniu aşa-zisa „Primăvară arabă” n-a schimbat nimic. Reacţia grupării Hamas la atentatul terorist comis cu doar câteva ceasuri înaintea intrării în vigoare a armistiţiului la Tel Aviv e edificatoare. Atentatorii au fost celebraţi ca "eroi" de către liderii Hamas. La fel de instructiv s-a vădit şi entuziasmul general iscat de difuzarea ştirii privind comiterea atentatului cu bombă pe străzile palestiniene.  

Minţiţi decenii la rând de proprii lor lideri, al căror discurs a rămas astfel structurat încât să abată sistematic atenţia de la corupţia tiranilor arabi prin virulente atacuri anti-israeliene, mulţi cred realmente că statul evreu s-ar afla la rădăcina problemelor palestiniene. În realitate la originea neadecvărilor arabe se găsesc subdezvoltarea, lipsa libertăţii şi, mai cu seamă, a unei educaţii adecvate. 

În ce-i priveşte, israelienii sunt ahtiaţi să-şi obţină în fine mult râvnita securitate fără să piardă însă bruma de sprijin internaţional de care se mai bucură statul evreu. Aceasta va fi de altfel, potrivit ziarului israelian Jerusalem Post, şi tema campaniei electorale a premierului Netanyahu.

Speriat de eventualitatea ca o sângeroasă ofensivă terestră şi, în siajul ei, inevitabilul cor strident de critici internaţionale să-i compromită şansa realegerii premierul i-a sugerat electoratului israelian că i-ar putea furniza siguranţă fără să-i răpească ţării sprijinul SUA.

Realitatea este alta. În locul dislocării lor, extremiştii şi fundamentaliştii se simt întăriţi. Încât obiectivul militar esenţial al campaniei Stâlp de Nor/ Stâlpul Apării, cel disuasiv, n-a putut fi realizat.

Deloc de mirare că, aplaudat doar de extrema stângă şi de cancelariile apusene, dar criticat deopotrivă de opoziţia de centru-stânga şi de dreapta spectrului politic autohton, premierul israelian Netanyahu e într-o situaţie delicată. Primul ministru s-a crezut nevoit să sară peste propria sa umbră.

El şi guvernul său au sfârşit prin a dezminţi etichetele de extremism şi militarism pe care li le-au lipit de frunte comentatorii europeni. Departe de a se dovedi belicos, Netanyahu a ţinut să se arate flexibil şi capabil de o politică nuanţată. Dar pe teren, şeful executivul israelian n-a făcut decât să amâne până după alegeri confruntarea inevitabilă cu grupările dirijate de iranieni care încearcă să obţină cu orice preţ distrugerea statului evreu.

Mare câştigător al confruntării este preşedintele egiptean Morsi, care s-a descurcat să găsească o cale de mijloc între propriile sale sentimente pro Hamas şi raţiunea de stat pro-americană a ţării sale. Graţie încununării cu succes a medierilor lui, liderul islamist de la Cairo îşi vede mult întărite prestigiul extern şi îndoielnica legitimitate internă. Iar aceasta deşi măsurile represive luate de autorităţile de la Cairo sub guvernarea sa nu sunt cu nimic mai puţin draconice ori mai puţin respingătoare decât cele adoptate de executivele precedente, conduse de militari ori de Hosni Muabarak.