1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un an de la tragedia de la Duisburg

24 iulie 2011

În numeroase biserici din Duisburg au avut loc duminică dimineaţă slujbe religioase în amintirea victimelor tragediei petrecute cu exact un an în urmă la marea serbare populară techno, Loveparade.

https://p.dw.com/p/122XO
Imagine: DW

În cursul după-amiezii, mii de oameni sunt aşteptaţi în arena MSV din Duisburg pentru a comemora victimele în prezenţa unor înalţi reprezentanţi ai bisericilor evangelice şi catolice, a premierei landului Renania de Nord / Vestfalia, Hannelore Kraft, şi a altor politicieni şi, nu în cele din urmă, în prezenţa rudelor şi prietenilor celor dispăruţi. Vor fi citite numele tuturor celor 21 de persoane care au pierit în tragicul incident. Peste 500 de oameni au fost răniţi. Vinovaţii n-au putut fi identificaţi nici până astăzi. Procuratura îşi continuă investigaţiile.

Jahresrückblick Flash-Galerie Deutschland 2010 Juli Loveparade
Mii de oameni disperaţi încearcă să se salveze. Panica e de neevitatImagine: picture-alliance/dpa



Cei mai mulţi au fost pur şi simplu striviţi sau s-au sufocat în timpul unei înghesuieli şi a panicii declanşate la intrarea pe terenul unde avea să se desfăşoare manifestarea. Terenul era autorizat pentru 250.000 de oameni, dar la megapetrecerea techno au sosit peste 900.000, iar autorităţile ştiau deja că numărul participanţilor va fi cu mult mai mare decât se estimase iniţial. Cele 700 de trenuri speciale puse la dispoziţie pentru acest eveniment fuseseră arhipline. Pe lângă faptul că n-au existat destule căi de evacuare, intrarea pe teren nu se putea face decât printr-un tunel. Pentru că acesta era prea îngust pentru atâta puhoi de lume, s-a iscat înghesuială şi apoi panică.

Catastrofa era, aşadar, previzibilă. După cum a constatat ulterior procuratura, organizarea acestei serbări, în condiţiile date, nu ar fi trebuit să fie aprobată.

Cui îi aparţine vina?

Procuratura n-a reuşit să-şi încheie nici la un an de la dramaticele clipe petrecute la Duisburg, raportul şi să identifice vinovaţii. Prea multe au fost greşelile comise de autorităţi, de organizatori, de poliţie. De fapt, se pare că a fost un lanţ de împrejurări care a dus la tragedia de acum un an.

Firma responsabilă pentru organizarea evenimentului, Lopavent GmbH, a făcut presiuni puternice asupra autorităţilor să aprobe manifestarea, deşi responsabilii oraşului semnalaseră o serie de neregularităţi. Până la urmă administraţia oraşului a cedat şi a dat lumină verde.

Cu probleme s-a confruntat şi poliţia. În momentul în care s-a iscat panica, forţele de ordine au fost luate prin surprindere, au fost depăşite de situaţie şi au luat decizii greşite. În plus, au avut şi o problemă de comunicare, deoarece, o vreme, n-au funcţionat telefoanele mobile. Pe lângă faptul că nu au existat destule căi de evacuare, iar cele existente erau prea strâmte, terenul nu fusese dotat nici cu megafoane pentru asemenea situaţii -o altă greşeală comisă de firma organizatoare. Autorităţile ceruseră căi de evacuare late de 440 de metri, iar Lopavent nu a pus la dipsoziţie decât unele de 150 de metri lăţime, spunând că aceste dimensiuni sunt de ajuns. Tunelul care a provocat catastrofa avea o lăţime de numai 30 de metri.

După tragedia de la Duisbunrg, din 24 iulie 2010, s-au înmulţit criticile la adresa primarului general al oraşului, Adolf Sauerland, care nu numai că a refuzat să demisioneze, dar nu a vrut nici să-şi ceară iertare, public, pentru greşelile comise de autorităţile din subordine. A făcut aceasta abia cu câteva zile în urmă, preluând "răspunderea morală" pentru cele întâmplate. De demisie nici n-a fost vorba.

Autor: Medana Weident
Redactor: Ioachim Alexandru