1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un an şi jumătate de la aderare

Un moment bun se loveşte de o politică neinspirată. Politica vine de la Bucureşti. Momentele bune apar în general de la Bruxelles.

default

Sentimentul aderării este unul mixt. Vestea bună: România a împlinit un an şi jumătate de când aparţine Uniunii Europene. Este bine să fi într-un club select, poate cel mai select cu putinţă. Comisia a alocat 3, 68 miliarde euro (aproximativ 13 miliarde lei) pentru promovarea locurilor de muncă prin Fondul Social European. Scopul declarat: să ajute oamenii să-şi găsească un loc de muncă sau să îi sprijine în perfecţionarea lor profesională. Până aici, toate bune şi frumoase cu excepţia unui mic amănunt: aplicarea practică. Cazurile în care băieţi cu „importanţă” discută cu şefi de bănci să-şi angajeze prietenii sau amantele, sunt un fapt „banal”. Dacă „amicii” mai au şi burtă, neveste discrete şi sunt în aşteptarea unei „recompense” de la iubitele pline de „fiţe”, atunci poate că îi „înţelegem” pe ipochimeni. Însă scopul declarat al Comisiei a fost deturnat, ajungând unul mărunt, în acord cu metehnele locului. Acest lucru este un simplu exemplu la capitolul „cum stăm cu mica corupţie”. Cum rămâne însă cu spaga dată la nivel înalt? Nenumăratele încălcări ale dreptului comunitar pot oferi un răspuns la această întrebare.

Povestea a început primăvara trecută. Atunci Comisia Europeană deschidea o procedură de încălcare a dreptului comunitar. Se transmitea autorităţilor române că taxele de înmatriculare pentru maşinile de mâna a doua nu sunt în conformitate cu articolul 90 din Tratatul Uniunii Europene.

Apoi a urmat agricultura, fiindcă Agenţia de Plăţi nu a fost funcţională (sistemul de calculatoare dădea semne de oboseală precoce) Comisia a ameninţat cu retragerea a 25% din fondurilor destinate fermierilor. De atunci, notificările Comisiei, protestele parlamentarilor europeni şi criticile ambasadorilor UE se ţin lanţ însă sunt o frecţie cu miros de parfum pentru politicienii români. Altceva era dacă România adera în 2008.

Era un fapt cert, pe care Uniunea Europeană nu-l mai putea repudia încă din 2004. Şi în cazul Bulgariei (unde vrei, nu vrei aproape toată lumea stă cu mafia la masă!) pentru România, 2008 era un termen mai realist pentru integrare. Până atunci Comisia ar fi avut destule instrumente să forţeze politicienii de la Bucureşti să termine reformele fundamentale în justiţie sau să fie pregătită pentru absorbţia fondurilor structurale. Pericolul activării clauzei de salvgardare ar fi atârnat greu la cântar pentru ambele ţări. Însă aşa, Executivul european a rămas „izmene pe călător”. Ce înseamnă pentru România un an şi jumătate de la aderare? Parafrazând un scriitor danez, aş spune bani mulţi pentru cei bogaţi şi foarte puţini pentru cei săraci.