1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un ajutor precupeţit: alianţa ruso-sîrbă

Susţinerea internaţională a Serbiei de către Rusia are miza ei. Şi totodată preţul ei.

default

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin şi omul său de la Belgrad, premierul sîrb Vojislav Kostunica, strîngîndu-şi mâinile la St. Petersburg, la 9 iunie curent.

In conflictul cu privire la provincia Kosovo, Serbia se bucură de susţinerea unui aliat puternic. E vroba de Rusia, care dispune de un drept de veto în Consiliul de Securitate ONU. De care Moscova n-are probleme să facă uz, ori de cîte ori crede că-i sunt în joc interesele majore. Că, pe de altă parte, serviciile Moscovei nu sunt pe gratis se înţelege de la sine. Rusia nu e defel interesată într-o soluţionare a statutului provinciei Kosovo aşa cum au propus-o occidentalii. Nu e greu de ghicit de ce. Obţinerea indepedenţei de către albanezi şi recunoaşterea internaţională a suveranităţii populaţiei kosovare majoritare ar putea constitui un precedent periculos pentru o Rusie încă foarte imperială, confruntîndu-se şi ea în Caucaz cu rebeliuni secesioniste.

În ce-i priveşte, pe sîrbi nu-i preocupă defel motivele pentru care Moscova este de partea lor. Destul este că Belgradul se bucură de ajutorul al unui partener puternic – aceasta e deviza premierului Voislav Kostunica - reliefa recent analistul Miomir Brki. Potrivit lui "asistăm în prezent la o reorientare strategică a Serbiei politice şi economice în direcţia Rusiei. După accesul său la cîrmă, acum 3 ani şi jumătate, kostunica a virat ţara către Moscova şi şi-a menţinut acest curs încă din 2005, o perioadă în care chestiunea provinciei Kosovo nu devenise încă atît de arzătoare ca acum", e de părere Brki.

Amiciţia ruso-sîrbă are o îndelungată tradiţie, întreruptă vremelnic sub Stalin şi Tito, dar resuscitată în epoca dezmembrării Iugoslaviei.

Părăsită şi detestată de occidentali, Serbia şi-a găsit în anii 90 în fraţii ortodocşi din Rusia unicul sprijin extern cît de cît consistent. Speranţele au făcut loc unei imense dezamăgire cînd, în 1999, Moscova n-a reuşit să împiedice bombardarea Serbiei de către alianţa nordatlantică. A urmat schimbarea operată la putere odată cu înlăturarea regimului naţional-comunist al lui Miloşevici şi accesul la timonă al forţelor democratice. Belgradul s-a deschis investitorilor occidentali, piaţa sîrbească nemai avînd loc şi de ruşi.

Or toate acestea aparţin trecutului. Mai nou, ruşii sunt pe tot terenul în Serbia lui Kostunica. Iar profiturile realizate de firmele ruseşti nu sunt cîtuşi de puţin neglijabile. Bani grei adună în special marile concerne. Gasprom proiectează investiţii ample în industria petrolieră sîrbească şi intenţionează să construiască un rezervor de gaze subteran în Voivodina. Iar societatea aeriană rusească Aeroflot are de gînd s-o înghită pe cea sîrbească.

E clar că pentru Moscova, Serbia reprezintă marea şansă de construcţie a unui cap de pod economic rusesc în Balcani.