1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un addendum la Constituţie

Curtea Constituţională a luat miercuri o decizie care consolidează regimul parlamentar în România.

Curtea Constituţională a respins contestaţia preşedintelui împotriva legii privitoare la cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene. În esenţă legea acorda Parlamentului un rol major în definirea mandatului de reprezentare la Consiliul European. Istoria e bine cunoscută. USL şi, în subsidiar, liderul PSD Victor Ponta au contestat dreptul preşedintelui de a decide singur mandatul de reprezentare. Preşedintele Traian Băsescu asumase exclusiv această prerogativă, provocând o aprinsă dispută constituţională. Câtă vreme preşedintele şi primul ministru făceau parte dintr-o echipă politică sudată, nimeni nu remarcase existenţa unei probleme. Într-adevăr preşedintele funcţiona ca un şef de facto al guvernului, aşa încât el putea negocia la Bruxelles cu deplină acoperire politică. Nu se punea nici problema mandatului parlamentar câtă vreme preşedintele era de facto şi şeful majorităţii politice. Dar din clipa în care s-a schimbat majoritatea politică, problema a devenit evidentă. Din acel moment se punea următoarea întrebare: dacă preşedintele şi guvernul au opinii diferite şi mai ales dacă dialogul pare imposibil, cine stabileşte mandatul reprezentării la Bruxelles?

În democraţiile parlamentare europene problema nu se pune, căci în modul cel mai firesc primul ministru consultă majoritatea politică înaintea unei decizii importante. Şi nici nu ar putea face altfel, căci riscă demiterea. Sunt mecanisme de la sine înţelese care acordă parlamentului un rol central, chiar dacă guvernul este acela care se ocupă de toate detaliile şi poartă efectiv negocierile. La Bucureşti însă lucrurile nu au părut atât de clare. Partizanii preşedintelui, orbiţi de pasiunea lor politică, au cerut majorităţii să se supună necondiţionat deciziilor Preşedintelui, fără să remarce că pledau pentru suspendarea democraţiei parlamentare. Ei argumentau că Traian Băsescu era mai „competent” decât Victor Ponta, dar acesta nu era un argument de ordin constituţional. Iar în replică, majoritatea a cerut destituirea preşedintelui din toate prerogativele sale de politică europeană. În consecinţă, premierul Victor Ponta pleca la Bruxelles la o reuniune a Consiliului European într-o ambianţă care aducea cu o uzurpare.

USL adoptase o lege care era menită iniţial să ofere prerogative extinse primului ministru, dar Curtea Constituţională o invalidase, cerând să se ţină seama şi de rolul constituţional al preşedintelui. Aşadar, legea examinată acum a doua oară conţine deja o formulă de compromis. Preşedintele rămâne reprezentantul ţării la reuniunile externe, dar el poate să delege pe altcineva, iar Parlamentul poate interveni în elaborarea mandatului de reprezentare.

De fapt legea aceasta este un addendum la Constituţie. Sau, din alt punct de vedere, un set de norme de aplicare a legii fundamentale. Cu alte cuvinte este o lege nefirească. Conţintul ei este formal corect, dar ea ar trebui să fie conţinută în Constituţia însăşi şi în cutumele politice.

Totuşi există şi ceva bun în adoptarea legii şi în reconfirmarea ei de către Curtea Constituţională: este un precedent valoros pentru consolidarea sistemului parlamentar în detrimentul riscantului semi-prezidenţialism.