Umbra Securităţii

Prefectul şi-a justificat demisia invocînd declaraţia preşedintelui Traian Băsescu: "Mi-am depus demisia, a spus Silvian Ionescu, după două zile în care m-am gîndit serios la acest pas. Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat public dezamăgirea pentru numirea mea în funcţie. În cele două zile de răgaz am văzut atît reacţia colegilor mei, cît şi sprijinul necondiţionat al acestora, însă umbra de dezamăgire a preşedintelui României a prevalat", a explicat Silvian Ionescu.

Este foarte adevărat că miercuri Adrian Videanu şi preşedintele interimar al PD, Emil Boc, îşi exprimaseră susţinerea pentru Silvian Ionescu, argumentînd că acesta ar avea merite profesionale incontestabile care ar trebui să prevaleze în faţa anumitor aspecte din trecut. Silvian Ionescu ar cunoaşte vreo 6 limbi străine, ar avea competenţe bune în administraţie şi economie şi ca atare ar fi un bun prefect.

În plus, Videanu şi Boc au susţinut că nu există dovezi că, în calitatea lui de fost ofiţer DIE, ar fi făcut lucruri reprobabile. Cineva a mai amintit că procesul care i se face lui Silvian Ionescu ar fi disproporţionat de vreme ce, în Cabinetul condus de Radu Vasile, ministru al finanţelor era Daniel Dăianu, fost ofiţer DIE la rîndul său.

Nemulţumirile provocate de numirea lui Silvian Ionescu nu au putu fi ignoratre. O bună parte din partizanii noii administraţii şi mai ales ai preşedintelui Traian Băsescu, se arătaseră dezamăgiţi de promovarea unui fost ofiter de Securitate şi asta mai înainte ca dosarele Securităţii să fie accesibile. Cine poate spune cu certitudine ce a făcut şi ce nu a făcut un ofiţer DIE pînă în 1989? Arhivele fiind practic ermetizate, nici împotriva lui Ristea Priboi nu s-au găsit probe, cu toate că un muncitor de la Braşov, victimă a represiunii în 1987, l-a recunoscut ca fiind unul dintre torţionarii săi. Aşadar mai înainte ca dosarele de Securitate să fie deschise, o firească suspiciune apasă asupra tuturor ofiţerilor de Securitate, oricît de simpatici ar fi ei astăzi după trecerea timpului.

O dilemă nerezolvată caracterizează politica românească. Unii ar dori aplicarea fie şi implicită a punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, alţii, dimpotrivă consideră că foştii ofiţeri de Securitate ar trebui cooptaţi dacă sînt pricepuţi şi de bună credinţă, ca expresie a deschiderii şi reconcilierii cu trecutul. Toleranţa aceasta şi deschiderea către toţi cetăţenii ar fi, în opinia lor, chiar cea mai bună metodă de administrare a resurselor umane.

Demisia lui Silvian Ionescu nu închide însă disputa, pentru că vor fi fiind încă destui foşti securişti care ocupă sau care au ocupat funcţii fie din partea PSD, fie din partea Alianţei DA. Iar prezumţia de vinovăţie se extinde uneori nefiresc chiar şi asupra descendenţilor acestora de vreme ce în campania electorală Mircea Geoană a fost prezentat cu intenţie vădit depreciativă ca fiu al unui general de Securitate. În acelaşi timp însă fii ai unor ofiţeri de Securitate ocupă demnităţi publice importante în administraţia PNL-PD.

Politica românească şi mă refer aici nu doar la conduita partidelor, dar şi la opiniile din societate care pot determina un comportament electoral, ar trebui să-şi definească mai bine criteriile de selecţie. Cine este eligibil şi cine nu este eligibil din punct de vedere moral? “Coaliţia pentru un parlament curat” nu şi-a explicitat nici ea criteriile folosite. Din această cauză totul rămîne, mai mult sau mai puţin, la dispoziţia hazardului.