Umbra rea a totalitarismului

Oare cum se explică incapacitatea societăţii româneşti postcomuniste de a proceda la pedepsirea celor vinovaţi pentru crimele regimului totalitar şi pentru cele săvârşite sub conducerea lui Ion Iliescu, acum exact 21 de ani, în timpul primei mineriade?

Deşi prelungirea răului în statele post-totalitare nu este un subiect de meditaţie nou, importanţa lui pentru mântuirea şi primenirea societăţilor deschise nu poate fi totuşi supraestimată. Revista germană Der Stern îi dedică temei un întreg eseu, semnat de Malte Herwig, care se ocupă cu lux de amănunte de perpetuarea trecutului nazist în cariera multora din membri elitei spirituale, politice şi literare a Germaniei federale postbelice.

Editorialul hebdomadarului trimite la consternarea provocată de mărturisirea tardivă a laureatului premiului Nobel pentru literatură, Günter Grass, referitoare la apartenenţa sa la SS, trupele de elită ale asasinilor şi exterminatorilor nazişti. Decenii la rând scriitorul îşi trecuse ruşinea sub tăcere.

Până azi, varii scriitori germani celebraţi, distinşi, premiaţi, precum şi tot atât de mulţi politicieni de vârf, filosofi, sociologici şi instanţe morale reale sau autoproclamate ale societăţii germane continuă să-şi refuleze şi să-şi mistifice propriul trecut nazist. Cu mare stăruinţă s-a ascuns şi continuă să se disimuleze adevărul privind, de pildă, cererile avansate de unii dintre ei spre a deveni membri ai partidului nazist. Der Stern divulgă câteva nume sonore implicate în scandalul tentativelor de spălare a pătatelor destine ale foştilor slujbaşi ai totalitarismului nazist. Printre ei se găseşte scriitorul Martin Walser, autorul unui mare număr de opere aplaudate, dar şi al unui roman antisemit.

Hitler şi celebrităţile

Ca şi mulţi alţi colegi de generaţie, precum de pildă fostul ministru german de interne şi de externe, Hans Dietrich Genscher, Martin Walser a afirmat că ar fi fost introdus în partidul nazist fără ştirea sa.

Afirmaţia, relevă istoricii occidentali, e falsă, fiindcă nimeni n-a intrat în formaţiunea lui Hitler fără să fi înaintat în prealabil mai marilor partidului o solicitare olografă de admitere în rândurile sale. Printre mincinoşii prinşi cu mâna în sac graţie arhivelor returnate de americani Germaniei, în 1994, se numără şi alte megastaruri ale literelor şi filosofiei germane, bunăoară Walter Jens şi Niklas Luhmann, fostul procuror general Kurt Rebmann şi ziarişti de prim rang precum Claus Jacobi ori Peter Boenisch.

Românii au multe de învăţat din lecţia germană. Frica de pedeapsă, teama de discreditare şi ruşinea complicităţii cu crima tiraniilor conferă foştilor piloni ai sistemului, constituind un segment extrem de important al elitei post-naziste ori post-comuniste, energia necesară escamotării şi refulării trecutului. Societăţile deschise au de luptat din greu pentru a se opune inerţiei auto-investigative pe care le-o induce acest segment de vârf din interiorul lor şi pentru a nu sucomba tentaţiei acoperirii confortabile a vinovăţiilor sub un maldăr de minciuni şi invenţii.

Comunism, nazism, islamism extremist

Comunismului şi nazismului i s-a adăugat în deceniile din urmă şi islamismul extremist. Turcia, stat condus de un guvern islamist a trecut duminică prin alegeri intens comentate în presa apuseană. El Periodico de la Madrid condamnă „tendinţele autoritare ale actualului executiv de la Ankara” şi se teme că ţara condusă de premierul islamist Erdogan ar putea fi transformată „într-o democraţie de faţadă”.

În Franţa, Liberation consemnează victoria electorală a formaţiunii partidului condus de Erdogan şi abordează chestiunea aderării acestei ţări la UE. În ziar citim: „Sub Erdogan, Turcia continuă să aibă mari deficite democratice. Lupta electorală s-a dovedit dură, poliţia a lovit în repetate rânduri. Numeroşi ziarişti au ajuns după gratii”. Cu toate acestea ziarul de stânga parizian pledează în favoarea cooptării Turciei la UE, crezând că aderarea Ankarei ar oferi „Europei un cap de pod spre lumea islamică şi arabă”.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Alina Kühnel