1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Refugiați în Europa - o criză fără sfârșit?

Umanitarismul și-a atins limitele

E momentul ca realismul, cu toate decepțiile pe care le implică, să intre în scenă, căci dacă toate ”promisiunile” vor fi ținute, vom asista la o nouă etapă a crizei cu consecințe amplificate.

Umanitarismul este în criză. În prima clipă, responsabilii europeni au părut să asume ideea ospitalității fără limite, pentru ca mai devreme chiar decât ne așteptam, să retracteze pe sfert sau chiar pe jumătate, suspendând acordurile Schengen și reinstituind controalele la frontiere. Faptul că Germania a anunțat oficial instituirea restricțiilor de circulație reverberează, firește, pe întregul continent. Danezii se vor considera întăriți în poziția lor, ca să nu mai vorm de unguri a căror conduită a primit, indirect, o solidă validare. Entuziaștii ospitalității europene care îi ceruseră lui Viktor Orban să plece din Europa, cu Ungaria cu tot, se simt cu siguranță trădați.

Dar ca să nu fie confuzii: lupta la care asistăm nu se dă între ”europenii buni”, loiali valorilor deschiderii și ”europenii răi”, reacționari și fascizanți. Aceste etichete inventate de politica ”progresistă” sunt false. Lupta la care asistăm se dă între umanitarismul utopic și realism. E o luptă extrem de veche, dar care a ajuns din nou într-un punct de maximă încordare.

Umanitarismul utopic nu este pur și simplu un sentiment generos, nu este versiunea laicizată a milosteniei sau carității, ci în primul rând o viziune despre lume, una a egalității depline între toți oamenii care locuiesc ”grădina Pământului” într-o ambianță fraternă. Ce reprezintă manifestațiile de bun sosit de la gările din München sau Dortmund, dacă nu expresia acestei fraternități globale, dincolo de diferențele culturale și rasiale? În această viziune, în esența ei identică cu toate utopiile sociale, nu pot exista frontiere și restricții, nu pot exista privilegii nici măcar motivate de muncă și talent, darămite de naștere. Pentru noii utopiști nimic nu este mai nedrept decât arbitrariul nașterii, și prin urmare orice ocazie de-a o corecta este binevenită.

Se va obiecta, poate, că egalitarismul social nu mai are forța revoluționară de altădată și că prăbușirea regimului comunist a adus cu sine o mare doză de scepticism, ceea ce ar invalida descrierea pe care am dat-o noii ideologii umanitariste. Și totuși egalitarismul ca motor al noilor utopii continuă să funcționeze, atâta doar că și-a schimbat terenul de aplicare. Jean Baudrillard făcea cu aproape două decenii în urmă o observație pătrunzătoare: ”De vreme ce speranța de a reduce inegalitățile sociale s-a îndepărtat în societatea noastră (aproape) definitiv, nu ar trebui să ne mire că resentimentul s-a mutat pe inegalitatea raselor. Tocmai eșecul preocupării sociale e acela care asigură azi succesul preocupării rasiale (și al celorlalte forme de strategii fatale”). (”Conjurația imbecililor”, Libération, 7 mai 1997)

Or, vest-europenii care manifestează astăzi în favoarea imigranților se adresează mai curând ”raselor” și nu săracilor sau dezavantajaților societății care pot fi găsiți cu ușurință în periferiile propriilor metropole. Ei sunt, mai curând, ”antirasiști” decât socialiști după stil vechi. Așa se explică multe lucruri în aparență inexplicabile, cum ar fi faptul că imigranții din Balcani sunt neglijați, în timp ce noii sosiți din Orientul Mijlociu sunt întâmpinați cu pancarte de bun sosit. Diferențele intra-europene percepute ca diferențe ”sociale” au devenit, între timp, inabordabile în virtutea fatalității lor, în timp ce diferențele rasiale au părut să preia în contul lor întregul idealism umanitar.

Astăzi însă umanitarismul acesta pare deja să-și fi arătat limitele. Guvernele care, cel puțin declarativ, urmaseră în primă instanță apelurile la generozitate, au schimbat tonul. Germania a reinstituit controlul la frontiere, iar Austria - a anunțat cancelarul Werner Faymann - va mobiliza 2200 de militari care să susțină efortul poliției: ”Sarcina armatei va fi în primul rând aceea de a aduce un ajutor umanitar în interiorul țării, dar ea va asigura și controlul frontierelor, acolo unde va fi necesar”. Vicecancelarul austriac Rudolph Mitterlehner a mai declarat, în același context, că ”dreptul de azil este garantat și că spiritul umanitar prevalează”, dar ni se pare limpede că de aici înainte vor fi operate restricții și că cei care au avut norocul să sosească primii se vor fi bucurat, inevitabil și fără nicio premeditare, de un tratament irepetabil.

Ospitalitatea are limitele ei impuse de realitate și numai spiritul utopic o face să pare nelimitată. La un moment dat ușile se vor închide și cei rămași pe dinafară vor descoperi că totul se reduce la o competiție și că speranțele care le-au fost inoculate au fost mincinoase. Cei care, văzând la televiune imaginile cu primirea entuziastă din gările germane se vor gândi să pornească și ei la drum - în fond cu exact aceeași îndreptățire ca și ceilalți - vor avea parte, probabil, de o surpriză neplăcută. E momentul însă ca realismul, cu toate decepțiile pe care le implică, să intre în scenă, căci dacă toate ”promisiunile”, vor fi ținute, sistemele sociale ale Europei se vor prăbuși și vom asista la o nouă etapă a crizei cu consecințe amplificate.