1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Ultimul "Merkozy" înainte de summitul UE

La summitul UE, programat săptămâna aceasta, Germania şi Franţa vor prezenta un set de propuneri în vederea combaterii crizei şi a prevenirii unor noi derapaje economice în zona euro.

French President Nicolas Sarkozy greets German Chancellor Angela Merkel prior to their meeting at the Elysee Palace in Paris, Monday Dec. 5, 2011. The leaders of Germany and France will try to agree on Monday on a cohesive plan to help save the euro through stricter oversight of government budgets.(Foto:Remy de la Mauviniere/AP/dapd)

Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy

Printre altele, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Nicolas Sarkozy doresc un nou Tratat European care sa impună disciplină fiscală în randul statelor din comunitatea monetară.

Cei doi oficiali propun modificarea Tratatului European în vederea unui control mai riguros al bugetelor, în toate cele 27 de state membre. Daca realizarea acestui deziderat nu va fi posibilă la nivelul întregii comunităţi, urmează a fi elaborat un tratat numai pentru cele 17 state din zona euro. În context, negocierile vor trebui încheiate până în luna martie - a anunţat cancelarul german Angela Merkel.

Berlinul şi Parisul propun mai multă disciplină fiscală prin sancţionarea automată a ţărilor cu deficite bugetare de peste 3% din PIB. "Curtea Europeană nu va supraveghea fiecare buget în parte, dar va verifica dacă fiecare ţară şi-a adaptat legislaţia astfel încât Pactul de Stabilitate şi Creştere Economică să fie respectat", a declarat cancelarul Merkel.

De asemenea, programul european de salvare va demara la sfârşitul anului viitor, nu la mijlocul anului 2013, cum era prevăzut iniţial.

Deocamdată, rolul BCE va rămâne neschimbat, întrucât cele doua ţări s-au înţeles să nu introducă aşa-numitele eurobonduri (euro-obligaţiuni plasate şi tranzacţionate simultan pe pieţele de capital ale mai multor ţări de către un consorţiu bancar internaţional).

"Germania şi Franţa sunt de părere că aceste obligaţiuni nu sunt, în niciun caz, soluţia pentru ieşirea din criză", a afirmat Sarkozy. Până la rezolvarea problemelor, liderii din zona euro ar trebui să se reunească lunar - sunt de părere cei doi oficiali.

Jean-Claude Juncker: "Welcome to the Club!"

Germania şi Franţa, cele mai puternice economii ale comunităţii, poartă răspunderea monedei unice. "Dorinţa noastra este de a reda încrederea în moneda comună şi în zona euro. Nu dispunem de timp şi, de aceea, negocierile (n.r. - privind adoptarea unui nou Tratat) vor avea loc cât mai curând posibil în baza înţelegerii dintre Germania şi Franţa plus celelalte ţări", a precizat Sarkozy.

Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, va fi informat printr-o scrisoare cu privire la planurile germano-franceze.

Şeful Eurogrup, Jean-Claude Juncker, a salutat planul privind restructurarea Zonei euro şi modificarea Tratatului: "(...) Acum va trebui să negociem rapid. Pieţele financiare şi alţi observatori aşteaptă de la noi să stabilim ferm modalităţile prin care arhitectura comunităţii monetare va fi modificată din temelii."

Summitul UE este programat să se desfăşoare la sfârşitul acestei săptămâni, la Bruxelles.

Autori: Johannes Duchrow, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm