Ultima speranţă - poporul!

Cele două foste mari partide populare care au dus ţara la sapă de lemn  - conservatorul Nea Dimokratia, condus de Antonis Samaras şi socialistul PASOK, avîndu-l ca lider pe Evangelos Venizelos, au suferit la alegerile din 6 mai o usturătoare înfrîngere. Acum, ele ar fi dispuse să coalizeze spre a scoate Grecia din marasm. Din păcate însă, nu mai dispun de o majoritate parlamentară.

Furibunzi, alegătorii s-au aruncat în braţele partidelor mai mici, mişcarea de dreapta, „Grecia independentă”, a lui Panos Kammeno şi stînga radicală, devenită cea de-a doua putere politică, a populistului Alexis Tsipras, conferindu-le implicit un rol cheie în sondarea posibilelor coaliţii.

Ambele formaţiuni irump nedomesticite pe scena politică şi, orbite de luminile rampei, promit rezilierea tuturor acordurilor cu partenerii Greciei, răspîndind iluzia că şi fără o politică de economii, fără reforme structurale, este posibilă rămînerea ţării în zona monetară euro.

Cantonate în revendicările lor maximaliste, cele două partide au zădărnicit şi formarea unui guvern de coaliţie. Aceasta exact în momentul în care de la Bruxelles au fost adresate Atenei semnale mai conciliante, mai moderate, vizînd o amortizare a măsurilor de austeritate. Eşecul negocierilor complică şi mai mult întreaga situaţie. Aşa încît întrebarea care se face tot mai puternic auzită este:  Quo vadis Grecia?

Potrivit ultimelor sondaje demoscopice, un nou scrutin ar aduce voturi suplimentare partidului stîngii radicale a lui Tsipras, netezindu-i şansele de a ajunge cea mai puternică formaţiune. Luînd în calcul faptul că sistemul electoral elen premiază cu 50 de mandate cel mai puternic partid, catastrofa pare dinainte programată. Zona monetară euro va avea într-un atare caz de-a face cu o coaliţie guvernamentală de stînga, la Atena, care va pulveriza toate programele cadru de salvare a Greciei.

Singura speranţă este ca, dată fiind imposibilitatea guvernării Greciei, participarea alegătorilor la urne să fie mai mare iar cetăţenii să reacţioneze mai matur şi mai raţional decît partidele lor. Ceea ce înseamnă să susţină acele partide care le-au spus crudul adevăr: năzuinţa Greciei de a rămîne în zona monetară euro şi politica de austeritate sunt cele două feţe ale aceleiaşi medalii.