Ultima şansă a Spaniei şi singura a lui Mariano Rajoy

Loc de festivităţi post-electorale nu prea e. Pe 9 decembrie, la proximul summit al Uniunii Europene, Mariano Rajoy, noul şef al Guvernului, va trebui să dea raportul prietenei şi colegei sale de familie politică, Angela Merkel. Cancelara de la Berlin aşteaptă să afle calea propusă de Executivul conservator pentru ieşirea din crize - cea a datoriilor şi cea bugetară; şi, aceasta, mai detaliat decât generalităţile cu care a convins electoratul.

Spania are nevoie de măsuri de austeritate şi măriri de impozite, mai dure decât cele instituite până acum, pentru a economisi zece miliarde de euro. Acestea au costat scaunul predecesorul socialist al lui Rajoy, José Luis Rodriguez Zapatero. Sub noul premier, tăierile vor fi triple, estimează analiştii economici. Şi - probabil - triplă va fi şi dimensiunea indignării.

Nici dinspre pieţele financiare nu se poate nimeni aştepta la indulgenţe temporale. Dobânzile pe care trebuie să le achite Spania au niveluri record - şi nici nu sunt semne că s-ar putea relaxa. Dimpotrivă. Mesajele venite de la burse nu indică prea multă încredere în noul Executiv de la Madrid.

Recesiunea continuă; deficitul-ţintă prognozat, de şase procente, va creşte, mai degrabă, opt procente. Datoria publică e moderată, comparativ cu alte state europene dar, până în 2014, Spania trebuie să refinanţeze 450 de miliarde în obligaţiuni de stat. Iar problema cea mai mare a Spaniei este şomajul. Media este de 21%, cota în rândul tinerilor fiind chiar dublă.

Liderul socialist Zapatero, incapabil să meşterească programe credibile, pleacă la fel cum a intrat la guvernare: boom-ul imobiliar ce a premers crizei a asigurat o cotă redusă a şomajului şi un relativ echilibru bugetar. Pare că s-ar fi întâmplăt cândva, demult, în negurii istoriei.

Nici nu mai contează că unele chiar îi reuşiseră lui Zapatero, în aceşti ani - egalitatea între sexe sau o reducere a violenţei din partea separatiştilor basci de la ETA, de exemplu.

După votul de ieri, flancul sudic al zonei euro a operat schimbări de guvern din Cipru până în Portugalia. Excepţiile sunt Franţa şi Malta. În ce o priveşte, Spania a reuşit, spre desoebire de Italia şi Grecia, să nu sacrifice democraţia, instalând un guvern ales. Dar Mariano Rajoy are o singură şansă.

Autor: Bernd Riegert / CŞ
Redactor: Petre M. Iancu