1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Uitarea trecutului şi refuzul prezentului

Uităm prea repede şi prea de tot, iar asta a făcut ca istoria să ne poarte deseori pe apele ei tulburi ca pe nişte frunze uscate.

default

Nicolae Ceauşescu (1987)

Din acelaşi sondaj aflăm că 63% dintre români consideră că înainte de 1989 se trăia mai bine. Sînt răspunsuri halucinante, pe care sociologii ar trebui să le analizeze cu toată seriozitatea. De fapt, după părerea mea, la un asemenea sondaj de opinie oamenii în mod normal nici nu ar fi trebuit să răspundă.

Cum să vrei să votezi, fie şi ipotetic, în România anului 2010, cînd sîntem în NATO şi în Uniunea Europeană, un fost dictator comunist, care a impus frica şi teroarea, care ne-a ţinut în frig, foame şi ignoranţă un sfert de secol?

A fost cumva o farsă istorică atunci în decembrie 1989 cînd milioane de oameni au ieşit în stradă pentru a scăpa de Ceauşescu? Nu, farsa ne-am jucat-o noi singuri după căderea comunismului.

Am intrat în libertate fără ca cei mai mulţi dintre noi să ne asumăm partea noastră de vină. Am rămas aceiaşi, deşi realitatea ne cerea să fim altfel. Ne-am păstrat mentalitatea de slujbaşi la stat, în timp ce conducătorii politici ai statului ne trăgeau pe sfoară, pentru a-şi hrăni clientela politică.

Şi cu toate acestea, eu nu cred că cei mai mulţi dintre români sînt nostalgici după Ceauşescu şi regimul comunist. În schimb, cred cu tărie că cei mai mulţi dintre români refuză prezentul. Criza prin care trecem îi face să recurgă la utopii dintre cele mai năstruşnice, de la fostul dictator pînă la farseorul de la OTV Dan Diaconescu.

Sigur că românii sînt dezamăgiţi de clasa politică în ansamblul ei. În parte au dreptate, în parte sînt manipulaţi de trusturile de presă ai căror patroni vor cu orice preţ să contribuie la decredibilizarea şi demolarea actualei puteri politice.

Dar mulţi dintre români nu par să fie dezamăgiţi şi de ei înşişi. Explicit, de faptul că au contribuit la formarea acestei clase politice, nu din convingere, ci prin clientelismul ce ne caracterizează.

Am încurajat şi dezvoltat un sistem corupt nu doar prin tăcere, ci şi prin participare directă. Am avut nevoie să ne angajăm odrasla într-un post bugetar şi am făcut tot posibilul să găsim uşa care să ni se deschidă, evident contra cost. Am vrut să primim fonduri europene pentru o afacere şi am găsit omul potrivit. Am vrut afaceri privilegiate cu statul şi le-am obţinut.

Problema e că noi nu vedem decît corupţia la nivel înalt. Restul, în percepţia publică, nu este asumat corupţiei, ci "relaţiei" pe care fiecare o poate avea cu cineva bine plasat într-o funcţie şi la care poate să apeleze.

Acum, cînd se pune problema unor mari restructurări bugetare, eu cred că oamenii se tem şi mai mult de prezent, pentru că se tem că sistemul de relaţii s-ar putea să nu mai funcţioneze ca pe roate.

Autor: George Arun

Redactor: Robert Schwartz