1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE vrea să sancţioneze ţările cu deficit

29 septembrie 2010

Aflată în toiul crizei datoriilor, UE vrea să impună reguli mai stricte. Totuşi, posibilitatea sancţionării automate a datornicilor este deosebit de controversată.

https://p.dw.com/p/PPnB
Imagine: DW

Comisarul european, Olli Rehn, a declarat că nu are de gând să se sinucidă politic şi nici să-şi atragă mânia tuturor statelor naţionale. Totuşi, cele şase proiecte de lege pe care le-a avansat în vederea sancţionării statelor care acumulează datorii sunt explozive din punct de vedere politic. Comisia Europeană se pronunţă în favoarea unor pedepse atomate pentru ţările cu datorii de peste 3 la sută din PIB, cât este permis prin pactul European de Stabilitate Monetară.

Planurile sunt salutate de Germania, dar respinse vehement de Franţa. "Doar nu o să încredinţăm soarta unor naţiuni întregi în mâna unor experţi!" - a spus ministrul de finanţe francez, doamna Christine Lagarde. Când, în martie 2005, aceste două ţări erau ameninţate cu sancţiuni din cauza acumulării unor datorii peste plafonul maxim, ele au impus modificarea Pactului de Stabilitate.

La apogeul crizei generate de Grecia, şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre au promis că vor prezenta Comisiei Europene proiectele de buget înaintea dezbaterii lor în legislativele naţionale. Comisia nu se mulţumeşte însă cu atât, cerând şi date privind evoluţia economică şi de ocupare a forţei de muncă, iar cine nu respectă recomandările să fie bun de plată.

În răstimp, situaţia se tot agravează în Irlanda. Salvarea de la faliment a băncii Anglo Irish Bank devine tot mai scumpă pentru guvernanţi. Condiţiile în care ţara obţine credite noi sunt din ce în ce mai drastice şi mai costisitoare. Şi Portugalia trebuie să plătească dobânzi tot mai mari pentru datoriile pe care le contractează.

Banca Centrală Europeană cumpără obligaţiuni emise de statele aflate în dificultate, valoarea acestora depăşind deja 61 de miliarde de euro. Dat fiind că obligaţiunile nu au valoare reală, Banca Centrală Europeană este pe cale să devină ceea ce specialiştii numesc "a bad bank", o bancă în ale cătrei bilanţuri se ascund afaceri falimentare.

Autor: Bernd Riegert / Ioachim Alexandru
Redactor: Petre M. Iancu