1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

UE sondează planurile de reformă ale Chinei

Vara trecută, UE şi China au evitat în ultima clipă un război comercial. Acum iau parte la Beijing la cea de-a 16-a reuniune la vârf UE-China. Europenii au binevenita ocazie de a studia planurile de reformă chinezeşti.

Este o cooperare de 500 de miliarde de euro. Atât au însumat în 2012 schimburile comerciale între UE şi China. Astfel, UE este cel mai important partener comercial al principalei economii emergente a lumii. Invers, China este al doilea partener comercial ca mărime al UE, după SUA. Cu toate acestea, relaţiile sino-europene nu sunt lipsite de fricţiuni. Pe parcursul acestui an o întreagă serie de disensiuni a împovărat relaţiile comerciale. Taxe vamale punitive aplicate comerţului cu ţevi de oţel, vin sau panouri solare riscau să degenereze într-un adevărat război comercial. Abia în octombrie s-au mai calmat lucrurile, după ce vicepremierul chinez Ma Kai a adoptat un ton mai conciliant cu ocazia vizitei întreprinse la Bruxelles. Ulterior s-a stabilit concret ca negocierile pentru semnarea unui acord bilateral de investiţii să înceapă cu ocazia reuniunii la vârf de la Beijing.

UE şi China nu sunt însă doar partneri comerciali. De exact 10 ani, cele două tabere întreţin un "parteneriat strategic". Acest instrument este apreciat de ambele părţi. UE întreţine în total 10 parteneriate strategice, China nu mai puţin de 38. În cazul UE şi al Chinei, parteneriatul strategic este întreţinut prin mai bine de 50 de foruri de dialog, prin întâlniri frecvente la nivel înalt şi prin reuniunile anuale la vârf.

Adesea, aceste reuniuni la vârf nu par a fi altceva decât ritualuri atent organizate, dar cu rezultate mai degrabă modeste. Cea de-a 16-a reuniune la vârf UE-China, care debutează joi, 21.11, la Beijing, ar putea fi însă o excepţie de la regulă. Nu numai fiindcă ambele părţi pun cu adevărat mare preţ pe relaţiile bilaterale, ci mai ales fiindcă partidul Comunist Chinez a decis cu o săptămână în urmă un amplu plan de reformă, în 60 de puncte.

Documentul adoptat de Comitetul Central de la Beijing conţine numeroase aspecte de interes pentru delegaţia UE. De pildă, relaxarea "politicii unui singur copil" sau abrogarea "reeducării prin muncă". Dar delegaţia care va fi condusă de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy şi de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, se va interesa cu precădere despre planificatele reforme din sectoarele economic şi financiar. Chiar şi numai simpla anunţare a reformelor a produs la începutul săptămânii creşteri substanţiale la bursele internaţionale. Între planurile Beijingului se numără întărirea asigurărilor sociale cu dividende ale întreprinderilor de stat şi permisiunea de înfiinţare a unor bănci private mici şi mijlocii. În plus, valoarea valutei chinezeşti Renminbi urmează a fi negociată liber mai devreme decât fusese prevăzut. Numeroase branşe vor fi deschise atât pentru capital privat cât şi internaţional, iar preţurile pentru transport, telecomunicaţii, apă şi energie vor fi determinate în mai mare măsură de piaţa liberă. Totodată, se vorbeşte despre deschiderea unor noi zone de liber-schimb, după cea din Shanghai, deschisă în septembrie. Pentru aplicarea tuturor acestor reforme, este dat termen până în 2020, iar multe firme europene apreciază că au apărut şanse noi pe piaţa chinezească.

Şanse ar putea oferi şi urbanizarea accelerată a Chinei. În următoarele decenii sute de milioane de oameni se vor muta de la ţară în oraşe care urmează a fi construite. Iar firmele europene dispun de multă experienţă în construcţii, transport, furnizarea energiei şi sisteme de salubritate.