1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

UE se aşteaptă la o relansare a parteneriatului transatlantic

Ceremonia de învestitură a preşedintelui SUA, Barack Obama, a provocat reacţii pozitive şi în îndepărtatul Bruxelles. UE speră că relaţiile transatlantice se vor ameliora în perioada următoare.

default

Figuri noi la Casa Alba

Şi oficialii UE sunt de părere că schimbarea de la Casa Albă este un eveniment special, care va influenţa considerabil în bine relaţiile transatlantice. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso, a subliniat că Europa şi America se află în faţa unor sarcini comune: „ Astăzi omenirea stă cu ochii aţintiţi spre noul preşedinte american. Dar mâine, de fapt imediat, omenirea trebuie să se bucure de atenţia preşedintelui Obama şi de atenţia noastră. Noi, Comisia Europeană, ne bucurăm că vom putea gestiona împreună cu SUA şi cu partenerii noştri problemele globalizării. Personal, cred că alegerea lui Barack Obama reprezintă o cotitură în politica americană. Ar putea să fie o schimbare importantă şi pentru restul lumii”.

Hans Gert Poettering, preşedintele Parlamentului European, l-a felicitat pe Obama cu ocazia instalării în funcţie. Şi el aşteaptă modificări pozitive, în privinţa cooperării bilaterale Europa-SUA: „O dată cu învestitura noii administraţii americane, relaţiile transatlantice se vor înoi pe baze dinamice. Avem şansa unică de a deschide un nou capitol, şansa de a adopta un mod nou de gândire. Scopul nostru este să făurim un parteneriat puternic între SUA şi UE, bazat pe egalitate”.

Sublinierea egalităţii este o critică aproape nedisimulată a lui Poettering la adresa fostei administraţii Bush. Preşedintele Parlamentului European nu este singurul care a acuzat fostul preşedinte Bush de unilateralism şi de ambiţii de dominare a lumii. La Bruxelles, mai nimeni nu va resimţi lipsa lui George Walker Bush.

  • Data 20.01.2009
  • Autoare/Autor Christoph Hasselbach / Ioachim Alexandru
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/Gd5V
  • Data 20.01.2009
  • Autoare/Autor Christoph Hasselbach / Ioachim Alexandru
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/Gd5V