1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

UE nu va mai fi ce a fost

Compromisul negociat de britanici cu celelalte țări mebre ale Uniunii este de natură nu doar să reformeze funcționarea Uniunii, dar să-i modifice și finalitatea.

Pe bună dreptate, summitul european din aceste zile a fost numit unul ”crucial”. Pentru că orice s-ar întâmpla, Uniunea Europeană nu va mai fi aceeași. Dacă negocierile vor eșua, putem presupune că referendumul care va fi organizat în Marea Britanie va duce la părăsirea Uniunii. Situația e volatilă și ceea ce se întâmplă la Bruxelles poate fi decisiv. Înaintea publicării compromisului obținut de David Cameron, sondajele arătau un avans al celor care susțin părăsirea UE, dar cu o diferență foarte mică.

Chestiunea drepturilor sociale a ținut capul de afiș, deoarece se referă la ceva palpabil și imediat, dar nu este câtuși de puțin cea mai importantă. România este dispusă în orice caz să accepte compromisul la care s-a ajuns, asa după cum a precizat președintele Klaus Iohannis. Ar fi vorba ca alocațiile pentru copiii rămași acasă să fie reduse, dar numai pentru cei care vor sosi de aici înainte. Evident această propunere pare discriminatorie, căci face o diferență între lucrătorii sosiți mai demult și cei sosiți mai recent, dar, oricum am privi lucrurile, se ivește o inegalitate. Acest lucru nu a fost spus, dar prima inegalitate (și, dacă doriți, discriminare) este că lucrătorii străini din Marea Britanie primesc alocații pentru copii mai mari decât lucrătorii rămași acasă într-una din țările Estului sărac, deși alocația nu depinde de contribuție. Inegalitatea era însă inevitabilă din clipa în care au fost puse pe același plan țări cu economii și sisteme sociale atât de diferite.

Dar, oricare ar fi soluția adoptată în cazul acestor beneficii sociale, ea nu va duce la o schimbare majoră a modului de funcționare a Uniunii Europene. Din acest motiv considerăm că celelalte subiecte sunt mult mai importante. În fruntea listei se află relația dintre statele naționale și Comisia de la Bruxelles. Marea Britanie a dorit ”o repatriere” a unor puteri delegate către Bruxelles și a obținut posibilitatea ca o directivă a Comisiei să fie anulată dacă un număr de 15 state o invalidează în parlamentele lor naționale. Așadar nu e un drept de veto, ci o formă de a compensa regula minorității de blocaj din Consiliul European. Urmează apoi o chestiune care are în aparență o valoare mai mult simbolică. Britanicii doresc să se renunțe la acele formulări din tratate care evocă necesitatea unei integrări tot mai avansate.

În realitate, aceste formulări reprezintă chiar orizontul tratatului european așa cum a fost el gîndit pe urmele lui Jean Monnet și celorlalți comilitoni postebelici. Proiectul Uniunii Europene a conținut întotdeauna, chiar dacă nu a spus-o explicit, apariția unui mare stat federal cu guvernare centralizată, sau a Statelor Unite ale Europei, concept popularizat în România de Traian Băsescu. Jean Monnet atrăsese atenția că interguvernamentalitatea pe care britanicii au susținut-o mereu va conduce proiectul la eșec, căci vor apărea mereu puncte de vedere naționale care se vor opune unei integrări consensuale. El vorbea din experiență, căci lucrase în cadrul unor comisii interguvernamentale însărcinate cu aprovizionarea de război.

Prin urmare renunțarea la orizontul unei federații europene nu este deloc o chestiune fără consecințe, ci înseamnă chiar denunțarea proiectului european, în forma în care a fost el inițiat și în care a evoluat în ultimele 6 decenii. Britanicii se întorc de fapt la vechea lor viziune, afirmată încă de Winston Churchill, care își dorea o Europă a națiunilor și nu o Europă supranațională. Condițiile sunt însă schimbate. După ultimile modificări aduse funcționării UE, în Consiliu nu se mai iau decizii cu unanimitate, ci cu o majoritate calificată de voturi. A fost prevăzută o minoritate de blocaj raportată la numărul țărilor, dar și la numărul populației reprezentate, ceea ce face ca voturile statelor membre să nu mai fie egale între ele. Adică o țară mare are un vot mai puternic decât o țară mică.

Dar ponderea voturilor în Consiliu a fost primul pas, cel mai important, prin care s-a trecut de la Europa națiunilor la o Europă deasupra națiunilor, căci națiunile nu mai sunt egale între ele. Decisiv a devenit numărul populației. Or, propunerea britanică înseamnă, de fapt, opusul acestui principiu, căci dacă 15 parlamente naționale invalidează o decizie luată la Bruxelles înseamnă că națiunile redevin egale între ele, indiferent de numărul cetățenilor proprii. Grecii vor cântări din nou la fel de mult ca germanii. Asta este revoluția nevăzută a lui Cameron. Desigur, în practică, va fi greu pentru britanici și pentru oricine altcineva să coalizeze 15 țări și să obțină peste tot un vot favorabil, căci parlamentele sunt complicate și divizate după linii doctrinare. Probabil acesta e motivul pentru care cancelarul Angela Merkel, care își vede puterea diminuată, ar fi dispusă la acest compromis.

Fără Marea Britanie UE nu va mai fi aceeași, cu siguranță, măcar pentru faptul că în interiorul Uniunii va dispărea una dintre cele mai importante voci de opoziție. UE ar putea deveni un sistem politic fără opoziție sau unul cu o opoziție prea slabă riscând să ajungă treptat o victimă a consensului. Dar, așa cum am arătat, Europa nu va mai fi aceeași nici dacă în urma compromisului acceptat, Marea Britanie va rămâne în Uniune.