1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

UE fără graniţe: dreptul de a munci, între est şi vest

Cinci întrebări şi cinci răspunsuri privind directiva lucrătorilor detaşaţi. UE dezbate o chestiune relativ minoră pe piaţa muncii.

Directiva muncitorilor detaşaţi se referă la oamenii angajaţi la o firmă în ţara lor natală, care muncesc temporar într-un alt stat. Reformarea directivei este controversată. În timp ce preşedintele francez vrea să-i înăsprească prevederile pentru a-i proteja pe angajaţii francezi, șefa guvernului polonez, Beata Szydlo respinge o atare propunere, argumentând că ea ar afecta interesele cetăţenilor polonezi care muncesc în străinătate. Unde sunt problemele? Cinci întrebări, cinci răspunsuri:

1. Ce anume reglementează directiva?

Între ţările est-europene şi cele din vestul continentului există o mare discrepanţă din punct de vedere salarial. Firme din Polonia îşi trimit muncitorii pe şantierele din Belgia, pentru că sunt mai ieftini decât muncitorii belgieni care prestează aceeaşi activitate. O atare detaşare este limitată la o perioadă de maximum doi ani. Angajatului din Polonia trebuie să i se plătească salariul minim valabil în Belgia. Taxele şi asigurările sociale trebuie însă plătite în Polonia. Pe şantierele din Belgia, legile de protecţie a muncii sau cele privind concediul şi orele de lucru sunt valabile pentru toţi muncitorii. Directiva nu îi cuprinde pe cetăţenii UE care emigrează într-o altă ţară şi care se stabilesc în aceasta. Ei intră sub incidenţa legilor ţării în care vor să se stabilească. Directiva muncitorilor detaşaţi a apărut în anul 1996 cu scopul susţinerii pieţei europene comune a muncii.

2. Ce nu funcţionează?

În unele regiuni ale Franţei sau Belgiei, muncitorii străini au dat la o parte firmele locale, mâna lor de lucru fiind mult mai ieftină. Angajaţii trimişti în străinătate sunt deseori plătiţi sub nivelul salariului minim, pe fondul costurilor ridicate ale transportului şi întreţinerii acestora. Reguli privind orele de lucru, standardele sociale şi de siguranţă nu există.

De aceea, în martie 2016, Comisia Europeană a recomandat o actualizare a directivei, care trebuie să fie "mai clară, mai corectă şi mai simplă". Cel puţin asta a afirmat comisarul european responsabil de chestiune, Marianne Thyssen. Până în octombrie 2017, statele UE încearcă să ajungă la un consens. Preşedintele francez a declarat că, dacă lupta împotriva "dumpingului social" eşuează, Uniunea Europeană va sucomba.

3. Cât de mare este, de fapt, problema?

Din punct de vedere statistic, problema este mai degrabă lipsită de semnificaţie. În 2015, spune CE, au existat două milioane de muncitori detaşaţi în UE. Acest număr nu reprezintă nici măcar 1 procent din numărul total al angajaţilor din UE. Cei mai mulţi muncitori detaşaţi au venit din Polonia (460.000), Germania (240.000), Franţa (180.000) şi Belgia (150.000). Aproximativ jumătate dintre muncitorii detaşaţi nu sunt cei din Europa de Est, angajaţi în construcţii sau în restaurante, ci oameni cu înaltă calificare, care activează în domenii speciale şi care, pentru o scurtă perioadă, pleacă dintr-o ţară cu un nivel înalt al salariilor într-un alt stat cu nivel salarial similar. Şi această categorie de angajaţi intră sub incidenţa directivei.

Fără îndoială, Polonia a profitat mult de pe urma directivei muncitorilor detaşaţi, însă numărul polonezilor trimişi în alte ţări este mic pentru piaţa muncii din Polonia - 4 la sută. În Franţa, ţară care critică cel mai vehement directiva, numai 0,9 la sută dintre angajaţi lucrează după regulile stabilite de acestă directivă. În statistică nu intră, desigur, munca la negru şi angajarea ilegală de muncitori. Pentru a combate aceste nereguli este nevoie de implicarea autorităţilor locale din Franţa, Polonia, Belgia sau Germania.

4. Ce ar trebui să se schimbe?

Franţa, Germania şi alte state cu un nivel înalt de salarizare susţin principiul "acelaşi salariu pentru aceeaşi muncă prestată în acelaşi loc". Un muncitor polonez în Belgia ar trebui, deci, să câştige la fel de mult precum colegii lui belgieni, conform grilei de salarii din Belgia, nu să se limiteze la salariul minim. Acest ţel nu este însă fezabil pe termen scurt, pentru că statele est-europene văd într-o atare măsură o ameninţare la adresa competitivităţii companiilor lor.

De aceea, preşedintele francez, precum şi Comisia Europenă, vor să facă un prim pas în sensul remunerării orelor peste program şi a bonusurilor conform legislaţiei ţării gazdă. În plus, companiile care trimit muncitori în alte ţări ar trebui să le plătească acestora cazarea şi transportul în aceste state. Durata maximă de activitate a muncitorilor detaşaţi ar urma să fie limitată de la doi ani la numai un an, conform dorinţei lui Macron. În realitate, activitatea unui muncitor detaşat este, momentan, de doar 4 luni, în medie.

5. Cum decurg discuţiile politice?

Cei mai mulţi lideri est-europeni nu au fost defel încântaţi de ideile lui Emmanuel Macron din ultimele zile. Guvernul german a semnalizat că trage în aceeaşi direcţie cu acesta, iar Comisia Europeană încă mai speră că va fi găsită o soluţie de compromis. În iunie ea părea chiar posibilă, însă preşedintele francez a plusat, cerând înjumătăţirea perioadei de detaşare.

Cele mai dure reacţii au venit din Ungaria şi Polonia. Guvernul de la Varşovia nu vrea să modifice în vreun fel directiva, a spus premierul ţării, Beata Szydlo, care insistă că va apăra până în pânzele albe interesele angajaţilor polonezi.

Bernd Riegert / vd