UE avertizează 16 state membre cu privire la piaţa energiei
13 decembrie 2006Uniunea a început deschiderea pieţelor naţionale pentru energie electrică şi gaze naturale acum câţiva ani, dar în multe ţări, în special Germania şi Franţa, domină, încă, fostele monopoluri, care păstrează preţurile ridicate şi fac dificlă intrarea în piaţă pentru noii-veniţi.
Comisia a spus că cele 16 ţări cărora li s-a adresat marţi nu au făcut destul pentru implementarea regulamentelor UE, deşi au primit avertizările legale iniţiale încă din aprilie. Austria, Belgia, Republica Cehă, Estonia, Spania, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Letonia, Polonia, Suedia, Slovacia şi Marea Britanie au primit avertisemente finale, cunoscute ca ”opinii raţionale”, au spus reprezentanţii executivului european.
Dacă un stat membru nu se conformează ”opiniei raţionale” pană la termenul stabilit, care este, de obicei, două luni, Comisia poate înainta cazul la Curtea Europeană de Justiţie, instanţa supremă a Uniunii Europene.