1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

UE ar putea avea un Parchet European

Comisia Europeană propune o eficientizare a combaterii fraudei fondurilor comunitare prin instituirea funcţiei de Procuror Public European.

Conform paginii de internet a Comisiei Europene, Biroul Parchetului European va fi o instituţie descentralizată a Uniunii Europene beneficiind de competenţe exclusive în materie de investigare, punere sub acuzare şi chemare în faţa instanţei a celor ce aduc prejudicii bugetului comunitar. Instanţa de investigare va dispune de drepturi înscrise în legislaţiile statelor membre.

Conform procedurilor avute în vedere de iniţiatorii proiectului propus de Comisia Europeană, orice investigaţie va fi condusă de autorităţile naţionale, instanţe care vor formula şi eventualele plângeri, Procurorul Public European având rol de supervizare şi coordonare. Misiunea principală ar urma să fie combaterea celor ce lezează interesele bugetare ale Uniunii, în condiţiile în care în ultimii ani au fost pierduţi în medie 500 de milioane de euro de pe urma fraudei cu fonduri comunitare.

Procurorul şef al Parchetului European urmează să fie ales, pentru un mandat de opt ani, de către Parlamentul comunitar şi Consiliul European. Din staff-ul Parchetului mai urmează să facă parte patru adjuncţi; instituţia va fi reprezentată în fiecare stat membru de câte un "procuror delegat european". Demersul juridic se va derula în faţa justiţiilor naţionale.

Parchetul comunitar se doreşte o instituţie care să completeze, începând cu 1 ianuarie 2015, existentul organism anti-fraudă OLAF, ale cărui atribuţiuni erau oricum limitate la nivel de investigaţie, fără a putea sugera pedepse. Irlanda, Danemarca şi Marea Britanie sunt singurele din cele 28 de state ale Uniunii care nu s-au alăturat iniţiativei Comisiei Europene.