1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

UE ameninţă Italia cu acţiuni în justiţie, din cauza legilor imigraţiei

Italia a stârnit mânia Comisiei Europene odată cu adoptarea decretului care prevede expulzarea automată a cetăţenilor europeni de pe teritoriu italian dacă aceştia au fost condamnaţi la doi ani de închisoare în peninsulă

default

Comisia Europeană a ameninţat Italia cu acţiuni în justiţie dacă nu va schimba controversatul decret, parte a pachetului de legi privind imigraţia, elaborat de premierul Silvio Berlusconi în luna mai a acestui an. Pachetul de securitate, aşa cum a fost el numit de guvernul de la Roma, cataloghează folosirea minorilor la cerşetorie drept o infracţiune care se pedepseşte cu până la trei ani de închisoare. De asemenea, noua lege nu mai permite derularea unei sentinţe de încarcerare a imigranţilor ilegali în Italia,ci prevede expulzarea automată a acestora.

Berlusconi a anunţat acest nou pachet de securitate după atacurile împotriva romilor ale extremiştilor de dreapta, acum parte din guvernul italian, care au catalogat taberele acestei minorităţi drept sursa principală de criminalitate în peninsulă.

UE argumentează că Italia a ignorat îngrijorările executivului comunitar, conform cărora aceste legi noi ar putea da apă la moară rasiştilor. În plus, pachetul de securitate ar intra în contradicţie cu legile europene, „în special cu reglementarea expulzării cetăţenilor europeni”, afirma comisarul european pentru Justiţie şi Afaceri Interne, Jaques Barrot. Declaraţia comisarului mai prevede şi necesitatea ca Italia să clarifice domeniul de aplicare al decretului, care vizează toţi străinii, „dar nu se poate aplica în cazul cetăţenilor comunitari”.

Comisia ar putea da în judecată Italia

Dacă Italia nu va fi de acord să facă aceste modificări în textul decretului, atunci „Comisia ar putea declanşa procedura de infringement”, a mai adăugat Barrot în declaraţia sa, referindu-se la paşii necesari pentru ca executivul său să poată da în judecată un stat membru. Comisia a cerut de asemenea Italiei să modifice şi un proiect de decret, care stabileşte condiţiile în care un cetăţean european poate locui în peninsulă, referindu-se la un venit minim lunar.

Barrot a precizat că alte două proiecte de lege înaintate de guvernul de la Roma sunt în perfect acord cu legislaţia comunitară. Este vorba despre iniţiativele de reglementare a reunificării familiei şi a procedurilor de recunoaştere a statutului de refugiat.

În ciuda acestor declaraţii dure din partea comisarului pentru Justiţie (post ocupat anterior de actualul ministru italian de externe) Comisia Europeană a fost de acord, în mod surprinzător, cu planul de amprentare a romilor din Italia, deoarece Roma a dat asigurări ca procedeul va fi aplicat doar în cazurile în care persoana respectivă nu poate identificată pe baza unor documente. Organizaţiile pentru drepturile omului şi-au manifestat şi ele îngrijorarea cu privire la măsurile guvernului italian. „Comisia a acceptat variantele ‚îndulcite’ propuse de Italia şi s-a mulţumit cu cel mai îngust punct de vedere posibil”, au afirmat militanţii conduşi de Amnesty International, amintind că pachetul de securitate a fost criticat dur de Consiliul European. Acesta l-a catalogat drept discriminatoriu şi în contradicţie cu drepturile omului.

Vă mai recomandăm