1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

UE amână decizia în cazul CETA

UE a decis amânarea cu o săptămână a deciziei finale privind acordul comercial cu Canada. Câteva state membre, în principal Belgia și România, își exprimaseră anterior dubiile legate de CETA.

Miniştrii europeni ai comerţului intenţionau să-şi dea acordul asupra parteneriatului comercial cu Canada, CETA. Printre deciziile europenilor se număra şi data ceremoniei semnării documentului, 27 octombrie. În plus, aceştia urmăreau să stabilească şi care părţi ale acordului de liber schimb cu Canada pot fi aplicate cu titlu provizoriu înaintea ratificării.   

Conform planurilor Uniunii Europene, la reuniunea programată la Luxemburg, miniştrii de resort urmau să decidă şi dacă parteneriatul ar putea fi semnat la finele lunii octombrie, cu ocazia summitului UE-Canada. Însă Belgia strică planurile reprezentanţilor comunităţii. Parlamentul regiunii Valonia respinge acordul în actuala sa formă. Constituţia prevede că guvernul belgian îşi poate da acordul în privinţa unor tratate ca CETA numai cu împuternicirea celor trei regiuni ale ţării. Dacă Valonia se răzgândeşte în ultima clipă, acordul cu Canada va putea fi adoptat fără probleme.

Teoretic, miniştrii europeni ai comerţului pot parafa parteneriatul cu Canada şi fără susţinerea Belgiei. Probleme vor apărea, însă, la semnarea tratatului. Dacă acordul nu conţine semnăturile tuturor statelor membre ale UE, valabilitatea acestuia este nulă. Dacă până la 27 octombrie Belgia nu va reuşi să obţină consimţământul tuturor regiunilor ţării, semnarea acordului va trebui anulată. 

Surse europene susţin că reţineri în privinţa tratatului ar mai fi manifestat şi România, Bulgaria sau Slovenia. România şi Bulgaria doresc asigurări că, în cazul semnării tratatului, cetăţenii acestor ţări vor beneficia de călătorii fără viză în Canada.

Ministrul federal al Economiei, Sigmar Gabriel (SPD), este de părere că CETA nu va eşua "dar există şi ţări ca, de exemplu, Belgia sau chiar şi România care mai au întrebări la care poate vom găsi răspunsuri azi sau care, poate, mai au nevoie de timp". 

Belgia se abţine de la vot

Belgien Karte mit Flandern Wallonien und der Haupstadt Brüssel

Valonia, Belgia

Şeful guvernului valon, Paul Magnette, susţine că, în ultimele zile, au existat semnale în favoarea parteneriatului. Însă situaţia s-ar putea schimba în orice moment. Optimist s-a arătat şi ministrul belgian al Comerţului şi Afacerilor Externe, Didier Reynders. 

Cu toate acestea, înaintea reuniunii de la Luxemburg, ministrul Reynders a declarat că Belgia încă nu va vota acordul şi că discuţiile cu Valonia vor continua. Belgia speră ca, până la summitul european de la finele săptămânii, la Bruxelles, să se ajungă la un acord cu Valonia.

Valonii se opun acordului cu Canada din aceleaşi motive ca şi ceilalţi adversari ai parteneriatului. Se crede că standardele europene, de exemplu în domeniul mediului sau al protecţiei consumatorului, vor scădea şi că firmele canadiene vor avea posibilitatea să intervină prin instanţă în deciziile politice ale Uniunii. Desigur valonii îşi pun şi problema garanţiei că acordul nu va dăuna intereselor regiunii în care trăiesc.

CETA ("Comprehensive Economic and Trade Agreement") a fost gândit ca o nouă bază a relaţiilor economice UE-Canada. Eliminarea taxelor vamale şi a altor bariere comerciale ar trebui să fie în folosul economic al ambelor părţi. Negocierile CETA au avut loc între 2009 şi 2014.

Vă mai recomandăm