1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

UE, în salvarea industriei auto

UE intenţionează să permită ajutoare punctuale de stat pentru industria auto în contextul crizei financiare internaţionale, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei franceze a Uniunii.

default

Rar a mai fost văzută în PE o dezbatere mai aprinsă decât cea dedicată ajutoarelor de stat pentru industria auto, care suferă în urma crizei financiare internaţionale. Comisarul pentru industrie, germanul Günter Verheugen, precum şi o suită întreagă de parlamentari germani consideră sectorul auto o prioritate imediată. Nu în ultimul rând şi datorită problemelor anunţate de Opel în Republica Federală... Günter Verheugen a precizat că în acest caz, ar putea fi permise ajutoare de stat pe termen limitat pentru că Opel este o excepţie în sensul că nu s-a îndatorat din cauza unui management propriu defectuos.

"Se înţelege de la sinte că angajaţii Opel nu pot fi traşi la răspundere şi nu au voie să plătească pentru gravele greşeli făcute de concernul mamă în SUA", a subliniat comisarul. Dar Werner Langen, deputat PPE a avertizat că Europa nu trebuie să acţioneze într-un cadru generalizat, nici să analizeze fiecare caz în parte.

"Avem pe piaţa auto o concurenţă acerbă şi nu putem permite ca o firmă sau un stat să afecteze acest climat. De aceea este o prostie să vorbim de un plan european, la fel cum este o prostie să vorbim despre decizii singulare de salvare a unui actor sau altul".

Dar tocmai asta au cerut mai mulţi parlamentari, iar gândurile preşedinţiei franceze a UE la fel. Însă comisarul Günter Verheugen insistă asupra inovaţiei în domeniu.

"Cel mai mare avantaj al industriei auto europene este că, în curând, Europa va oferi cele mai curate, cele mai sigure şi sper în continuare cle mai bune maşini". Iar pentru a realiza acest deziderat, Verheugen vrea să faciliteze constructorilor de maşini credite avantajoase şi protecţie de sancţiunile pentru emisii nocive. O poziţie care se opune evident planurilor comisarului european pentru mediul înconjurător Stavros Dimas. Preşedintele CE, Jose Manuel Durao Barroso, a accentuat în ultimile săptămâni că dezvoltarea şi protecţia mediului nu sunt concepte opozabile. Dar tocmai dezbaterea din PE pare să demonstreze contrariul.