1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

UE în 2015: Crize peste crize

Uniunea Europeană a mai trecut prin vremuri dificile. Dar anul acesta s-au adunat atâtea crize încât este ameninţată însăşi substanţa UE.

Ce vremuri erau acelea în care principala chestiune pe care şi-o punea UE era dacă va reuşi să gestioneze criza euro! Şi asta se întâmpla cu numai câteva luni în urmă. În ianuarie la putere venea în Grecia politicianul de stânga Alexis Tsipras, spre nemulţumirea şi chiar furia creditorilor. Noul premier de la Atena s-a opus solicitărilor de reformă şi austeritate, aşa cum promisese înaintea alegerilor. A urmat pentru multe luni de zile o partidă de poker între Atena şi finanţatori.

O reuniune de criză era succedată de alta. Aşa-numitul "grexit", ieşirea Greciei din zona euro, părea iminentă. Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, părea că dă în februarie chiar un ultimatum în acest sens. Tensiunile au ajuns la paroxism în scurt timp. În vară s-a ajuns însă la o soluţionare provizorie a conflictului, după ce Atena a acceptat totuşi condiţiile puse de creditori în schimbul obţinerii unui al treilea pachet de salvare. De atunci, guvernul Tsipras înfăptuieşte în mai mare sau mai mică măsură reformele cerute. Spiritele s-au calmat dar criza datoriilor de stat continuă în Europa, deşi a devenit mai controlabilă.

În toiul disputelor, nu puţini vedeau în pericol moneda euro, ba chiar UE în ansamblu. Între cei care lansau avertismente se număra şi Angela Merkel, şefa executivului german. Ea cerea respectarea strictă a înţelegerilor şi regulilor, când a fost vorba de Grecia, fiindcă Europa ar fi periclitată în caz contrar. Dar, după un timp foarte scurt, ea însăşi a încălcat din reguli.

Merkel este izolată

Când, la finalul verii, afluxul de refugiaţi sosiţi în Germania prin ruta balcanică a luat amploare, când mii de oameni care voiau să ajungă în principal în Germania erau blocaţi în Ungaria, Merkel le-a permis acestora să intre în ţară fără a se sinchisi de regulile de la Dublin, conform cărora refugiaţii trebuie să solicite azil în prima ţară a UE în care păşesc. Puţin mai târziu, Merkel a declarat că "Dublin" este caduc.

Merkel a permis timp de săptămâni întregi ca afluxul necontrolat de refugiaţi să continue nestingherit . A declarat că în ce-i priveşte pe refugiaţi şi solicitanţii de azil nu există un plafon maxim şi s-a declarat încredinţată că societatea germană va face faţă încercării. În Germania, mulţi au aprobat iniţial această politică a porţilor deschise. Dar, odată cu înmulţirea refugiaţilor sosiţi în ţară, starea de spirit a basculat. Restul statelor UE au privit întâi cu mirare la deciziile lui Merkel, apoi cu lipsă de înţelegere şi în final cu stupoare. Pentru şefa executivului german situaţia a devenit foarte dificilă de când încearcă să impună un sistem de distribuire a refugiaţilor între statele membre. Mai ales ţările din Europa Centrală şi de Est refuză categoric o astfel de politică şi o acuză pe Merkel că ea i-a invitat pe refugiaţi în Europa.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că problema refugiaţilor este o "problemă a Germaniei" şi şi-a îngrădit graniţele, mai întâi la frontiera cu Serbia, apoi şi la cea cu Croaţia, care este un partener în cadrul UE. De atunci, garduri se ridică peste tot şi au fost reintroduse controalele la frontiere. Libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Schengen a fost pretutindeni îngrădită.

Europa alunecă spre dreapta

Merkel nu se confruntă doar cu opoziţia altor guverne. Şi în interiorul instituţiilor europene există o astfel de opoziţie, grupată în jurul preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk. El a avertizat deja de timpuriu că o "Europă fără graniţe externe devine un tărâm propice pentru frică". La începutul lunii decembrie, el a declarat în cadrul unui interviu: "Valul de refugiaţi este mult prea mare pentru a nu fi stopat". Nimeni nu este dispus în Europa să găzduiască atât de mulţi oameni, nici măcar Germania, a subliniat el.

Opoziţia faţă de politica guvernului german şi teama care a cuprins Europa se pot vedea cu ochiul liber. Practic, peste tot unde au avut loc alegeri, începând cu vara acestui an, partidele de dreapta şi xenofobe au luat avânt. Aşa şi în Polonia, unde noul guvern naţionalist polemizează împotriva refugiaţilor sirieni. Ministrul de Externe de la Varşovia, Witold Waszczykowski, a declarat, de pildă, în noiembrie: "Vă puteţi închipui că putem trimite armata noastră să lupte în Siria, în timp ce 100.000 de sirieni stau la Berlin în cafenele şi urmăresc cum luptăm noi pentru securitatea lor?"

Nu există alternativă la UE

Atacurile islamiste de la Paris, comise la mijlocul lunii noiembrie şi soldate cu 130 de morţi au sporit tendinţa spre radicalizare. Chiar dacă au fost politicieni germani care au avertizat din capul locului să nu se facă o legătură între atentatele Statului Islamic şi sosirea refugiaţilor, guvernul francez a făcut în cele din urmă exact asta. Ca urmare, o politică liberală faţă de refugiaţi, de felul celei promovate de Merkel, nu poate fi impusă la nivel european astăzi.

Statele UE caută acum cu disperare, fie împreună, fie separat, modalităţi de reducere a valului de refugiaţi. UE este chiar dispusă să ofere Turciei, în calitate de ţară de tranzit, bani şi concesii politice, chiar dacă mai ieri Ankara era criticată pentru încălcări ale drepturilor omului. Baricadare, colaborare cu ţări de origine şi de tranzit şi eliminarea cauzelor refugiului sunt acum deviza, în ordinea enumerată.

Europa este la acest sfârşit de an ameninţată din pricina numeroaselor crize. Criza monedei euro, criza refugiaţilor, criza din Ucraina şi relaţiile tensionate cu Rusia, situaţia de după atentatele de la Paris, toate acestea se contopesc într-o uriaşă criză. Există primejdia unei fragmentări a UE, avertizează analiştii, fiindcă ideea europeană are tot mai puţin aderenţi iar partidele populiste cresc. Totuşi, o alternativă la cooperarea europeană nu pare să existe cu adevărat.