1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE şi integrarea romilor

7 aprilie 2011

După controversa cu guvernul francez, legată de modul în care i-a tratat pe romi, Uniunea Europeană a elaborat o strategie de integrare a membrilor acestei minorităţi, în continuare discriminată.

https://p.dw.com/p/RG5K
Imagine: picture-alliance/dpa

În statele UE există deja programe la scară naţională, de integrare economică şi socială a romilor, dar, din perspectiva Comisiei Europene, acestea sunt insuficente. De aceea, Comisia a depus pe masa Parlamentului de la Strasbourg un nou program-cadru, asupra căruia se va decide la reuniunea la vârf din iunie.

Copiii romi trebuie să frecventeze măcar şcoala primară, să înveţe să scrie, citească şi socotească. Până acum mai puţin de jumătate din ei termină ciclul elementar. Comisia Europeană vrea să curme această stare de fapt, înlesnindu-le etnicilor romi accesul la educaţie, locuri de muncă, lolcuinţe şi asistenţă medicală.

Viviane Reding, comisar european pentru Justiţie a explicat: "Trebuie să ne unim forţele pentru a pune capăt discriminării romilor. Ei trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi ca şi toţi ceilalţi cetăţeni europeni, fiindcă şi ei sunt, desigur, cetăţeni europeni."

Dat fiind că situaţia în care se află romii diferă de la o ţară la alta, ţările membre sunt chemate să elaboreze strategii la scară naţională. Reprezentanţii etniei sunt însă sceptici şi cer UE să monitorizeze cu atenţie transpunerea în practică a acestor programe.

Ivan Ivanov, de la Riroul europen de informare cu privire la situaţia romilor a declarat: "Dacă aşteptaţi ca statele membre să scrie rapoartele, atunci ştim de pe acum ce vor conţine acestea. În astfel de rapoarte, totul este nemaipomenit, extraordinar şi plin de succes."

Pentru început însă, statele membre trebuie să-şi prezinte strategiile proprii de integrarea romilor. Comisia Europeană le-a acordat timp în acest sens până la sfârşitul anului.

Autor: Karin Kails / Ioachim Alexandru
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu